LUMINA DIN NOAPTE – CARTEA „SILENT READING” de Priest
Romanul „Silent Reading” (默读) de Priest,
dupa care s-a facut serialul Justice in the dark
Apărut în 2016
Gen: Acțiune, Mister, Politist, Bromance
5 Cărți, 180 Capitole + 5 Extrase

Traducere carte: NOEMI
Povestea se petrece în anul 253 al civilizației Xinyuan, în care rata crescută a criminalității și relația acesteia cu „empatia de gradul zero” reprezintă un subiect de interes. Uciderea unui curier duce la o organizație criminală, iar vinovatul se dovedește a fi o persoană cu „empatie de gradul zero”.
Fiind un roman contemporan de genul mister/suspans, acest roman se concentrează pe Luo Wenzhou, un căpitan al unității de investigare a crimelor din orașul Yan, care rezolvă cazuri care vin unul după altul, cu ajutorul lui Fei Du, un excentric director executiv fuerdai** care reușește cumva să fie implicat în fiecare dintre ele.
Romanul vorbește despre natura umană și despre lupte, despre viață și traume și despre cum, uneori, dacă șoptești ajutor, cineva ar trece prin foc pentru a te scoate din abis.
„Copilăria, educația, mediul familial, relațiile sociale, experiențele traumatice…
Continuăm să analizăm și să căutăm motivele infractorilor, explorând cele mai subtile emoții care îi conduc. Nu este vorba de a ne pune în locul lor și de a-i simpatiza, sau chiar de a-i ierta; nu este vorba de a găsi niște motive de disculpare a crimelor lor; nu este vorba de a îngenunchea în fața așa-numitei „complexități a naturii umane”; nici de a introspecta conflictele sociale, cu atât mai puțin de a ne înstrăina în monștri. Vrem doar să avem parte de un proces echitabil – pentru noi înșine și pentru cei care mai au speranță în lume.”
–––-
** Fuerdai – este un termen chinezesc pentru copiii noilor bogați din China. Acest termen, în general considerat peiorativ, este adesea invocat în mass-media chineză și în discuțiile de zi cu zi din China continentală, deoarece încorporează unele dintre problemele sociale și morale asociate cu societatea chineză modernă.
CARTEA 1
CAPITOLUL 1 – CAPITOLUL 2 – CAPITOLUL 3
CAPITOLUL 4 – CAPITOLUL 5 – CAPITOLUL 6
CAPITOLUL 7 – CAPITOLUL 8 – CAPITOLUL 9
CAPITOLUL 10 – CAPITOLUL 11 – CAPITOLUL 12
CAPITOLUL 13 – CAPITOLUL 14 – CAPITOLUL 15
CAPITOLUL 16 – CAPITOLUL 17 – CAPITOLUL 18
CAPITOLUL 19 – CAPITOLUL 20 – CAPITOLUL 21
CAPITOLUL 22 – CAPITOLUL 23 – CAPITOLUL 24
CAPITOLUL 25 – CAPITOLUL 26 – CAPITOLUL 27
CAPITOLUL 28 – CAPITOLUL 29 – CAPITOLUL 30
CARTEA a 2-a
CAPITOLUL 33 – CAPITOLUL 34 – CAPITOLUL 35
CAPITOLUL 36 – CAPITOLUL 37 – CAPITOLUL 38
CAPITOLUL 39 – CAPITOLUL 40 – CAPITOLUL 41
CAPITOLUL 42 – CAPITOLUL 43 – CAPITOLUL 44
CAPITOLUL 45 – CAPITOLUL 46 – CAPITOLUL 47
CAPITOLUL 48 – CAPITOLUL 49 – CAPITOLUL 50
CAPITOLUL 51 – CAPITOLUL 52 – CAPITOLUL 53
CAPITOLUL 54 – CAPITOLUL 55 – CAPITOLUL 56
CARTEA a 3-a
CAPITOLUL 59 – CAPITOLUL 60 – CAPITOLUL 61
CAPITOLUL 62 – CAPITOLUL 63 – CAPITOLUL 64
CAPITOLUL 65 – CAPITOLUL 66 – CAPITOLUL 67
CAPITOLUL 68 – CAPITOLUL 69 – CAPITOLUL 70
CAPITOLUL 71 – CAPITOLUL 72 – CAPITOLUL 73
CAPITOLUL 74 – CAPITOLUL 75 – CAPITOLUL 76
CAPITOLUL 77 – CAPITOLUL 78 – CAPITOLUL 79
CAPITOLUL 80 – CAPITOLUL 81 – CAPITOLUL 82
CAPITOLUL 83 – CAPITOLUL 84 – CAPITOLUL 85
CAPITOLUL 86 – CAPITOLUL 87 – CAPITOLUL 88 – CAPITOLUL 89
CARTEA a 4-a
CAPITOLUL 90 – CAPITOLUL 91 – CAPITOLUL 92
CAPITOLUL 93 – CAPITOLUL 94 – CAPITOLUL 95
CAPITOLUL 96 – CAPITOLUL 97 – CAPITOLUL 98
CAPITOLUL 99 – CAPITOLUL 100 – CAPITOLUL 101
CAPITOLUL 102 – CAPITOLUL 103 – CAPITOLUL 104
CAPITOLUL 105 – CAPITOLUL 106 – CAPITOLUL 107
CAPITOLUL 108 – CAPITOLUL 109 – CAPITOLUL 110
CAPITOLUL 111 – CAPITOLUL 112 – CAPITOLUL 113
CAPITOLUL 114 – CAPITOLUL 115 – CAPITOLUL 116
CAPITOLUL 117 – CAPITOLUL 118 – CAPITOLUL 119
CAPITOLUL 120 – CAPITOLUL 121 – CAPITOLUL 122
CAPITOLUL 123 – CAPITOLUL 124 – CAPITOLUL 125
CAPITOLUL 126 – CAPITOLUL 127 – CAPITOLUL 128
CARTEA a 5-a
CAPITOLUL 129 – CAPITOLUL 130 – CAPITOLUL 131
CAPITOLUL 132 – CAPITOLUL 133 – CAPITOLUL 134
CAPITOLUL 135 – CAPITOLUL 136 – CAPITOLUL 137
CAPITOLUL 138 – CAPITOLUL 139 – CAPITOLUL 140
CAPITOLUL 141 – CAPITOLUL 142 – CAPITOLUL 143
CAPITOLUL 144 – CAPITOLUL 145 – CAPITOLUL 146
CAPITOLUL 147 – CAPITOLUL 148 – CAPITOLUL 149
CAPITOLUL 150 – CAPITOLUL 151 – CAPITOLUL 152
CAPITOLUL 153 – CAPITOLUL 154 – CAPITOLUL 155
CAPITOLUL 156 – CAPITOLUL 157 – CAPITOLUL 158
CAPITOLUL 159 – CAPITOLUL 160 – CAPITOLUL 161
CAPITOLUL 162 – CAPITOLUL 163 – CAPITOLUL 164
CAPITOLUL 165 – CAPITOLUL 166 – CAPITOLUL 167
CAPITOLUL 168 – CAPITOLUL 169 – CAPITOLUL 170
CAPITOLUL 171 – CAPITOLUL 172 – CAPITOLUL 173
CAPITOLUL 174 – CAPITOLUL 175 – CAPITOLUL 176
EPILOG
CAPITOLUL 179 – CAPITOLUL 180
EXTRA
EXTRA 1 – EXTRA 2 – EXTRA 3 – EXTRA 4 – EXTRA 5 – EXTRA extra
Yupiii!
Potrivit cuiva de pe twitter, care pare să aibă surse de încredere, serialul este în prezent re-analizat, ceea ce pare să însemne că există șanse să fie continuat – sperăm și noi.
https://twitter.com/cao5903/status/1668057974663974912
https://blogul-lui-atanase.ro/2023/05/lumina-din-noapte-cartea/CĂRTI TRADUSE
Bună Noemi !
Am înteles ca aceasta carte este BL …va fi tradusă toată sigur ? Necenzurată ?
Multumesc si o zi buna în continuare !!
De tradus o voi traduce toata. Si sper sa fie varianta necenzurata. Am salvat-o pe laptop pentru orice eventualitate.
Multumesc mult și sanatate !!
Draga Noemi s au încurcat capitolele ….a diparut Julien 4 si ai Capitolul 2 , Julien 1 de 2 ori …poti verifica te rog ?
Problema a fost rezolvata.
Mulțumesc și sa ai spor. 👍
Buna ziua, puteti verifica va rog, capitolul noua?
Este postat capitolul sase.
Multumesc.
Ups!… Multumesc de atentionare. Am modificat.
Buna ziua Noemi, sunt noua pe aici, nu prea am avut timp…Dar acum am inceput cartea si am devenit nerabdatoare… Ai anumite zile sau ore la care postezi? Sau cand crezi ca pot aparea urmatoarele capitole ? (dupa 32) Multumesc !
Buna, Bianca! Voi relua traducerea cartii, nu promit o zi anume, dar cel tirziu de luni, vor aparea capitolele urmatoare.
Multumesc!
Buna ziua,va rog cap 43 este cap 34 !Va rog se poate modifica .MULTUMESC !SUNTETI HRANA PENRTU SUFLET !
Am pus multe capitole ieri si am mai gresit. Cu ocazia asta am modificat si 44, care era 35… 😉😅Urmatoarele capitole vor fi saptamina viitoare. In we am multe episoade ongoing.
Bună noemi! Poți verifica capitolele 43 și 44? Cred că s-a produs o eroare și în locul lor sunt capitolele 34 și 35. Mulțumesc 💖
He, hey… Am modificat acum 5 minute. Totul e in regula acum. 😅🤗
Îmi place mult aceasta noua carte tradusa. Aștept un nerăbdare următoarele capitole. Mulțumim ptr. traducerea acestei foarte interesanta cartea. Gyōza
Cu multa placere!
Îți mulțumesc!! Spor la tradus!😘
MUltumesc. Urmatoarele capitole vor fi saptamina viitoare. In we am multe episoade ongoing.
Doamne la ce te ai bagat Noemi
Multumesc mult, cu filmul doar ne au amagit din pacate
Inca sper ca vom mai vedea citeva episoade. 😉
Bună capitolul85 e același ca si 89 scuzați de atenție,mulțumesc frumos pentru traducere
Pfiu! Dar repede mai citesti! 😉 Am modificat.
Vai dar cartea asta devine mai bună cu fiecare capitol.😍 Mulțumim Noemi pentru timpul pe care îl acorzi acestei cărți! 🥰🥰
Nu credeam ca citirea unei carti sa mi produca o stare atat de buna. Nu credeam ca o sa am rabdare, invatata cu derularea rapida a intrigilor din seriale. M am inselat, o carte bine scrisa poate invinge orice opozitie mentala, cucerind definitiv orice cititor.
Noemi, alegerea ta de a traduce aceasta carte este apreciată de noi toti care din momentul in care am deschis Cap.1. am pierdut orice sansa de a ne mai muta gandul la altceva.
Multumim si spor👩💻🌹🌻🥀🌺🌿👑👑👑
Daca nu putem vedea serialul, citim cartea. Mi-e mai usor sa mi-i inchipui pe eroi daca tot am vazut episoadele difuzate. Actorii se potrivesc atit de bine povestii!
Cu multa placere!
Cata dreptate ai..
Te ador Naomi, tragand cu ochiul la ritmul de aparitie al altor carti, traducatorii fiind suprasolicitati, am crezut ca va dura si acest proiect luni de zile
Dar sa vezi surpriza nesperata, te miști cu viteza luminii.
Ai grija de tine, incarcati bateriile,
Noi avem nevoie de tine pentru mult timp, desi te așteptăm cu😛😜😝
Este o nebunie cu aceste cărți daca ma uit la nr. cititorilor
Ma bucur sa aflu ca sint si persoane care citesc carti, nu se uita doar la filme. Nu prea mai am seriale ongoing, asa ca fac cartea. Si e e incitanta, da… nu pot sa nu trec la celalalt capitol cind vad cum se termina cel in lucru… Mai iau pauza, ca nu mi-a placut niciodata sa citesc online si îmi obosesc ochii.
Multumesc pentru cuvintele frumoase. 😍🥰🤗
Cu mult drag, dar cea care multumeste de mii de ori sunt eu si cei ca mine
Ce bucurie! Deja am revazut primele episoade, de data asta m am luminat, detaliile au fost evidente facand legatura cu cartea, noroc cu ea
F bine facut si serialul.
Dupa ce i dau drumul ,o sa le reiau ,sunt sigura ca o sa descopar si alte aspecte interesante.
Multumesc, observ ca esti pe baricade, super
Chiar nu-mi dau seama de ce au oprit filmul, e doar un bromance. Abia il astept, sper sa-i dea drumul cit mai repede.
Normal ca sint pe baricade, am inceput un lucru, imi place sa-l termin. 😉
Noemi, multumesc din suflet pentru toata munca asta enorma! Am cu ce sa ma destresez in week-end ! MULTUMESC !
un MARE multumesc !
Cu multa placere!
Buna, cartea e foarte faina si as vrea sa o citesc pe mobil, dar nu stiu cum de nu o pot gasi. Puteti pune va roglink in meniu la sectiunea carti traduse?
Multumesc si pentru traducere, cat efort acolo sa explicati si termenii nefamiliari ca sa intelegem mai bine! Sunteti grozavi!
Buna seara. Am adaugat postarea la categoria CARTI TRADUSE .
Multumesc!
Buna ziua! Am citit pana acum toate cartile traduse pe acest site (mai putin „Fratele cel mare”, ii vine si ei randul acusica :)) ), dar aceasta mi se pare cea mai bine scrisa. Sa nu fiu inteleasa gresit, le ador pe toate! Asta in schimb are un aer literar aparte. Multumesc din suflet pentru sansa de a cunoaste povestea din spatele filmului pe care nu am mai apucat sa il vedem („Lumina din noapte”). Ma bucura de asemenea faptul ca cititul chiar prezinta interes. Sunt un om care de fiecare data cand va scrie un mesaj, are senzatia ca nu are cuvinte destule si nu stie cum sa va multumeasca pentru tot! Va iubesc si va multumesc ca existati!
Va multumim si noi pentru cuvintele frumoase și pentru faptul ca existati, cu toții, voi, astfel de vizitatori/urmaritori. 🥰
Imi pare rau ca filmul s-a oprit la ep 8, poate, totusi, vreodata vor fi difuzate si restul episoadelor. Dar vazând acele episoade am vizualizat mai usor cartea, „stiam” cum arată fiecare personaj.
Am in plan sa mai traduc o carte tot de Priest, sa vedem când. 😉
Mulțumesc ptr aceasta carte tradusa, superba.
Cu multa placere! Daca nu putem vedea serialul, macar sa stim ce se intimpla in carte.