CAPITOLUL 120
EXTRA
Intruziunea – Partea 1
Povestea a început în noaptea de acum trei zile.
În acea seară, Tânărul Stăpân Qin s-a întors de la o petrecere, plin de alcool și oboseală. Tocmai când se pregătea să se retragă, a auzit brusc zgomotul făcut de cineva care lovea o ușă.
În mod repetat , o persoană lovea ușile principale ale domeniului Qin.
Servitorul care veghea asupra curții a mormăit ca răspuns, târându-se în timp ce se ducea să verifice situația cu o lanternă. Tocmai când se pregătea să întrebe cine este, cel care bătea la ușă părea să fi înnebunit brusc, bătând nebunește în ușă.
Și bătea cu adevărat. Zăvorul a scârțâit. Părea că zece gheare de fier zgâriau neîncetat scândurile ușii.
Agitația era prea puternică. Curând, curtea s-a umplut de servitorii treziți. Ținând în mână lămpi, felinare și bâte, mulțimea de oameni se privea reciproc. În cele din urmă, îmbrăcat doar într-o haină exterioară și ținând o sabie în mână, proprietarul domeniului a sosit.
Tânărul Stăpân Qin și-a scos sabia cu un „clic” ascuțit în timp ce striga: „Cine este?!”
Imediat, zgârieturile din afara ușii au devenit mai puternice.
Unul dintre servitori era ghemuit într-un colț, sprijinindu-se de o mătură. Tânărul Stăpân Qin a îndreptat degetul spre el: „Urcă-te și uită-te afară.”
Servitorul nu a îndrăznit să nu se supună. Cu fața întunecată, s-a urcat încet, în timp ce își întorcea capul cu multă dificultate pentru a se uita la Tânărul Stăpân Qin, primind în schimb doar îndemnuri nerăbdătoare.
În cele din urmă, a pus două mâini tremurânde pe țiglele acoperișului și a tras cu ochiul. Cu o singură privire, s-a prăbușit cu capul înainte pe pământ.
Stăpânul Yong Qin: „El a spus că cel care bătea la ușă era un monstru îmbrăcat în haine funerare. Cu părul dezordonat și plin de sânge. Nu era o persoană vie.”
În acest moment, Wei WuXian și Lan WangJi au făcut un schimb de priviri între ei.
În timp ce Lan SiZhui a întrebat: „Tinere Stăpân Qin, nu există o descriere cu mai multe detalii?”
Tânărul Stăpân Qin nu era din lumea cultivării. El a găsit oamenii potriviți doar din întâmplare. Știa că aceștia erau cultivatori, dar nu și identitatea și numele lor. Cu toate acestea, Lan WangJi avea un comportament eteric, Wei WuXian părea foarte încrezător și, în ciuda faptului că era încă tânăr, Lan SiZhui era destul de grațios. Astfel, nu a îndrăznit să îi trateze rău: „Nu. Servitorul acela este un laș. A leșinat dintr-o singură privire, iar eu nu am reușit să-l trezesc decât după ce i-am ciupit punctul central de acupunctură* o veșnicie întreagă. Credeți că e de așteptat ca el să vadă clar?”
*NT: Punctul central de acupunctură se află pe față, în porțiunea dintre capătul nasului și vârful gurii. În medicina tradițională chineză, acesta este adesea stimulat în situații de urgență (cum ar fi atunci când o persoană intră în comă).
Wei WuXian, „Pot să întreb ceva?”
Tânărul Stăpân Qin: „Dă-i drumul.”
Wei WuXian, „Tinere maestre Qin, i-ai ordonat doar servitorului tău să se uite și nu te-ai uitat și tu afară?”
„Așa este.”
„Ce păcat.”
„De ce să fie păcat?”
Wei WuXian: „Conform cuvintelor tale, cel care a făcut o vizită la ușa ta era un cadavru feroce. Când cadavrele feroce te vizitează, de obicei vin acolo pentru o anumită persoană. Dacă te-ai fi uitat, poate că ai fi aflat că este vorba de un vechi prieten de-al tău.”
Tânărul Stăpân Qin: „Și poate că eu sunt un caz rar. În plus, chiar dacă ar fi venit pentru cineva, nu aș fi neapărat eu, nu-i așa?”
Wei WuXian a dat din cap cu un zâmbet: „Ai dreptate.”
Tânărul Stăpân Qi a continuat: „Chestia aia a durat până în zori. Când am ieșit să mă uit dimineață, ușile erau deja distruse.”
Wei WuXian și Lan WangJi s-au plimbat în fața ușilor principale.
Lan SiZhui i-a urmat, sondând cu atenție. Ușile proprietății Qin erau acoperite de sute de zgârieturi sălbatice, grupate câte cinci, lungi de câțiva centimetri și scurte de câțiva centimetri. Într-adevăr, era un dezastru.
Deși erau, fără îndoială, urme de mâini umane, nu părea a fi ceva ce unghiile unei persoane vii ar fi putut-o oricum face.
Tânărul Stăpân Qin: „În orice caz, având în vedere că sunteți din lumea cultivării, tineri maeștri, aveți o modalitate de a exorciza ființa?”
Wei WuXian, însă, a răspuns: „Nu este nevoie.”
Lan SiZhui a fost surprins, dar nu a spus nimic. Tânărului Stăpân Qin i s-a părut de asemenea ciudat, întrebând: „Nu este nevoie?”
Wei WuXian a declarat: „Nu este nevoie. Așa-numita „casă” adoptă sarcina de protecție din momentul în care este construită, din momentul în care este deținută de cineva. Ușile unei case formează o barieră naturală. Ele nu obstrucționează doar ceea ce este uman, ci și ceea ce este inuman. Pentru că tu ești proprietarul acestei case, atâta timp cât nu spui sau nu faci nimic care să invite creaturile întunericului să intre înăuntru, nu ar avea cum să te invadeze. După energia malefică rămasă pe uși, nu e vorba nici de vreo creatură rară și însetată de sânge. O ușă este suficientă pentru a o respinge.”
Tânărul Stăpân Qin era încă îndoielnic: „Chiar este atât de ușor?”
Lang WangJi, „Da.”
Wei WuXian a pășit în prag: „Serios. Și în realitate, pragul este și el o barieră. Morții vii sunt lipsiți de viață atât în sânge, cât și în respirație. Ei nu se pot mișca decât prin sărituri. Cu excepția cazului în care cadavrul ambulant are mușchii picioarelor impresionanți și poate sări un metru înălțime, chiar dacă ușile sunt larg deschise, el nu ar putea sări înăuntru.”
Tânărul Stăpân Qin era încă îngrijorat: „Nu mai este nimic altceva ce ar trebui să cumpăr? Talismane Linke pentru apărare sau săbii pentru exorcizare? Aș fi mai mult decât fericit să ofer o mare recompensă. Banii nu sunt o problemă.”
Lang WangJi, „Investește într-un nou zăvor de ușă.”
„…”
Văzând neîncrederea pe fața tânărului Stăpân Qin, ceea ce însemna că el credea că întreaga sugestie era pentru a scăpa de el, Wei WuXian a răspuns: „Este alegerea ta. Poți decide singur, Tinere Stăpân Qin. Dacă se mai întâmplă ceva, ești binevenit să vii din nou la noi.”
După ce au părăsit domeniul Qin, Wei WuXian și Lan WangJi au mers unul lângă altul o vreme, plimbându-se în timp ce conversau ocazional.
În acest moment, cei doi erau deja pe jumătate pensionați. Dacă nu era nimic important, se plimbau fără țintă, de la doar câteva zile până la aproape o lună întreagă. Când Wei WuXian a auzit de reputația lui Lan WangJi de a fi oriunde era haos, nu a crezut că va fi prea greu, dar acum, când a încercat-o personal alături de Lan WangJi, a descoperit că era cu adevărat un test al rezoluției cuiva. Nu a fost dificil. De fapt, a fost prea ușor. Când mergea la vânătoarea nocturnă în trecut, îi plăcea întotdeauna să aleagă locații ciudate, aventuroase, așa că, în mod natural, călătoriile sale erau pline de emoții și surprize. Cu toate acestea, Lan WangJi nu era pretențios. Făcea tot ce considera că trebuie să facă, așa că dădea adesea peste niște ținte de vânătoare nocturnă care nu erau provocatoare pentru Wei WuXian. Acest caz al cadavrului fioros, de exemplu, nu era într-adevăr prea interesant în comparație cu lucrurile pe care Wei WuXian le vânase în trecut. Probabil că majoritatea celorlalți ar fi considerat și asta nedemnă pentru el.
Cu toate acestea, pentru că era împreună cu Lan WangJi, chiar dacă incidentul în sine nu era atât de captivant, faptul că se aveau unul pe celălalt ca și companie a făcut ca procesul să fie destul de relaxant.
Lan SiZhui i-a urmat în tăcere, ținându-l pe Lil’ Apple. După ce s-a gândit puțin, tot nu s-a putut abține să nu întrebe: „HanGuang-Jun, Senior Wei, chiar este în regulă să părăsim casa Tânărului Stăpân Qin în felul acesta?”
Lan WangJi, „Este.”
Wei WuXian a rânjit: „Chiar crezi că am spus prostii și am inventat minciuni, SiZhui?”
Lan SiZhui s-a grăbit: „Bineînțeles că nu! Ah, nu asta am vrut să spun. Ceea ce am vrut să spun a fost că, deși ușile caselor au puterea de a respinge lucrurile, acele uși erau pe punctul de a ceda. Chiar va fi în regulă, fără să-i dai nici măcar un singur talisman?”
Wei WuXian, ” Firește.”
Lan SiZhui, „Oh…”
Wei WuXian, „Bineînțeles că nu ar fi bine.”
Lan SiZhui, „Ce? Atunci de ce?”
Wei WuXian, „Pentru că Tânărul Stăpân Qin a mințit.”
Lang WangJi a dat ușor din cap. Lan SiZhui, totuși, părea oarecum surprins: „Cum ți-ai putut da seama, Senior Wei?”
Lang WangJi, „Încăpățânat și rece.”
Wei WuXian a fost de acord: „Destul de mult. Oricum, cu siguranță nu este ușor de speriat. Situația acelei nopți era ciudată, dar nu era atât de ciudată încât să sperie pe cineva de moarte, conform descrierii sale. I-ar fi fost atât de greu să se urce pe acoperiș și să se uite afară?”
Lan SiZhui și-a dat seama: „Dar a insistat să nu arunce nici măcar o privire…”
Wei WuXian: „Nu-i așa? Dacă cineva îți bate la ușă noaptea, toată lumea are o oarecare curiozitate în ea și totodată curaj, așa că ceea ce ar fi normal ar fi să arunci o privire pe furiș. Nu ar fi ciudat dacă ai insista să nu te uiți? „
Lan WangJi: „De acord, întru totul.”
Wei WuXian, „Marile minți gândesc la fel!”
După ce a terminat, a zâmbit înainte de a-și atinge bărbia: „Și chiar dacă urmele de zgârieturi lăsate de cadavru pe uși păreau destul de înfricoșătoare, nu erau deloc încărcate cu energie malefică. Cu siguranță nu a venit să ucidă pentru a se răzbuna – asta știu sigur. Va trebui să așteptăm și să vedem pentru a afla care este cu adevărat situația.”
Lan SiZhui: „Dacă este așa, Senior Wei, de ce nu invoci cadavrul să-l întrebi direct?”
„Refuz.”
„Ce?”
Wei WuXian a răspuns fără ezitare: „Știi de cât sânge este nevoie pentru a obține un Marcaj de Atracție a Spiritelor? Am o constituție slabă.”
Lan SiZhui chiar credea că era prea leneș pentru a vărsa sânge: „Senior Wei, poți folosi sângele meu.”
Cu toate acestea, Wei WuXian a izbucnit în râs. El a vorbit: „SiZhui, ca să fiu sincer, nu asta este problema. De data aceasta, am venit aici pentru ca tu să câștigi mai multă experiență, nu-i așa?”
Lan SiZhui a făcut surprins o pauză. Wei WuXian a continuat: „Bineînțeles că pot invoca cadavrul și să-l fac direct să plece. Dar, tu poți ?”
Auzind acest lucru, Lan SiZhui a înțeles imediat.
După ce trecuseră printr-o serie de evenimente, atât el, cât și ceilalți juniori ai Sectei GusuLan începuseră să se bazeze un pic prea mult pe Wei WuXian. Invocarea spiritelor și controlul cadavrelor erau într-adevăr cea mai rapidă cale, dar nu toată lumea era capabilă să folosească astfel de mijloace și nu era cel mai bine să studieze prea mult aceste abilități. Dacă și de data aceasta, Wei WuXian ar fi făcut ceea ce se pricepea să facă și ar fi rezolvat misterul în doar câteva încercări, cum ar putea fi vorba de a câștiga experiență?
De data aceasta, Wei WuXian și Lan WangJi se aflau aici pentru a-l conduce pe calea obișnuită, pentru a vedea cum putea fi rezolvată această problemă prin mijloacele obișnuite.
Lan SiZhui: „Deci, HanGuang-Jun, Sernior Wei, ceea ce ați intenționat a fost că, din moment ce Tânărul Stăpân Qin a refuzat să ne spună adevărul, putem să-l ignorăm deocamdată și să-i dăm o sperietură bună?”
Wei WuXian, „Exact. Doar urmărește-l deocamdată. Zăvorul acelei uși ar putea rezista cel mult încă două zile. HanGuang-Jun i-a dat cu amabilitate un sfat atât de practic, spunându-i să își ia unul nou, dar se pare că Tânărul Stăpân Qin nu l-a luat în seamă. Orice-ar fi, dacă ascundea cu adevărat ceva important, nu ar fi fost de nici un folos chiar dacă ar fi primit zece zăvoare noi pentru ușă. Se va întoarce mai devreme sau mai târziu.”
Cu toate acestea, acel zăvor de ușă nu a putut rezista nici măcar o singură noapte. A doua zi, cu o față întunecată, Tânărul Stăpân Qin s-a dus din nou să-i viziteze pe Wei WuXian și Lan WangJi.
Sectele importante aveau toate mai multe sedii externe. După ce au ajuns, cei trei s-au stabilit la o clădire mică și elegantă a Sectei GusuLan, numită Cabana Bambusului. Tânărul Stăpân Qin i-a căutat destul de devreme, dând întâmplător peste Lan SiZhui care trăgea de frâul măgarului. Săracul Lan SiZhui se străduia din răsputeri să îl tragă pe Lil’ Apple afară, în timp ce aceasta din urmă ronțăia muguri de bambus. În momentul în care s-a întors, a văzut buzele Tânărului Stăpân Qin crispându-se. Roșind ușor, a dat drumul la frâu și l-a invitat pe Tânărul Stăpân Qin înăuntru.
Cu atenție, s-a dus să bată la ușa dormitorului celor doi seniori pentru a le raporta. Când l-a văzut pe Lan WangJi, deja îmbrăcat, deschizând ușa fără zgomot și clătinând din cap, a știut că seniorul Wei nu se va putea trezi prea curând. Lan SiZhui s-a simțit destul de încolțit. În cele din urmă, tot s-a îmbărbătat și a încălcat regula sectei „minciuna este interzisă”, spunându-i tânărului Stăpân Qin că seniorul său încă se odihnea din cauza faptului că se îmbolnăvise. Nu putea să spună deschis marele adevăr „Senior Wei doarme, iar HanGuang-Jun ți-a spus să aștepți singur”, nu-i așa…?
Wei WuXian a dormit tot timpul până când soarele a răsărit în cele din urmă. Abia după multe îmbrățișări și mângâieri din partea lui Lan WangJi a reușit în sfârșit să se ridice târându-se. În timp ce își continua rutina de dimineață cu ochii închiși, a îmbrăcat din greșeală chiar și haina interioară a lui Lan WangJi. Câțiva centimetri de mâneci albe se prelungeau de sub roba exterioară, fiind rulate de mai multe ori. Era destul de nepotrivit, într-adevăr. Din fericire, Tânărul Stăpân Qin nu era într-o stare de spirit suficient de bună pentru a se preocupa dacă Wei WuXian era sau nu îmbrăcat corespunzător. Imediat, i-a tras pe cei trei deoparte.
Ușile de la moșia Qin erau bine închise. Tânărul Stăpân Qin a urcat să bată la uși, fără să facă nici un fel de conversație măruntă: „După sfatul de ieri, m-am relaxat oarecum, dar tot nu am putut să dorm. Am stat pe hol citind, fără să mă intereseze niciun zgomot de afară.”
Curând, un servitor a deschis ușile și i-a primit pe cei trei în curte. În momentul în care au coborât treptele, Wei WuXian a făcut o mică pauză.
Urme de pași purpurii erau împrăștiate în toată curtea. Era o priveliște înfricoșătoare.
Tânărul Stăpân Qin a continuat sumbru: „Noaptea trecută, chestia aceea a venit din nou. A zgâriat și a bătut în ușă timp de aproape o oră. Tocmai când mă simțeam deranjat de agitația asta, am auzit deodată un pârâit, iar zăvorul ușii s-a rupt în două.”
În clipa în care a auzit zăvorul ușii rupându-se, Tânărul Stăpân Qin a simțit cum i se ridică tot părul de pe spate.
A alergat spre ușă și s-a uitat afară, prin ușa de lemn a sălii principale.
Luna era întunecată. Putea să vadă de departe cele două părți ale ușii deschise. O siluetă stătea în fața intrării în domeniul Qin, țopăind ca o bucată de lemn cu un arc sub ea.
A țopăit o vreme și tot nu a reușit să ajungă la ea. Tânărul Stăpân Qin a lăsat să-i scape o răsuflare de ușurare. S-a gândit că, așa cum se aștepta, era la fel cum l-a descris Wei WuXian în acea zi, cu corpul rigid și picioarele incapabile să se îndoaie. Cu siguranță nu ar fi fost în stare să sară peste pragul înalt al casei sale.
Cu toate acestea, înainte ca el să poată răsufla ușurat, a văzut cum silueta care țopăia la ușă a sărit brusc în aer și așa, pur și simplu, a sărit prin ușă!
Tânărul Stăpân Qin s-a învârtit, izbindu-se cu spatele de ușă.
Creatura a trecut de intrarea principală și a intrat în curte, țopăind drept înainte. Trosc. Trosc. Doar câteva sărituri și a ajuns la ușa de la sala principală.
Tânărul Stăpân Qin a simțit o trepidație venind dinspre ușa de lemn din spatele lui. Dându-și seama că nu mai era decât o singură ușă între creatură și el, s-a zbătut să fugă.
Tânărul Stăpân Qin: „Sub lumina lunii, umbra acelei creaturi se reflecta pe ferestrele de hârtie. Nu putea intra, așa că s-a învârtit în jurul sălii. A lăsat toate aceste urme de pași în interiorul curții! Tineri maeștri, nu că nu cred ceea ce spuneți, dar chiar ați spus că nu ar putea sări înăuntru.”
Wei WuXian a călcat pragul: „Tinere Stăpân Qin, de cele mai multe ori, cadavrele rigide într-adevăr nu pot sări înăuntru. În morți nu curge sânge, așa că, desigur că nu-și pot îndoi picioarele. Simte-te liber să întrebi orice sectă de cultivare de oriunde din lume. Îți vor spune același lucru.”
Tânărul Stăpân Qin și-a întins palmele, ca și cum i-ar fi arătat curtea plină de urme de urme roșii de pași: „Atunci cum îți explici asta?”
Wei WuXian: „Pot spune doar că lucrul care a intrat pe ușile tale nu este ceva prea obișnuit. Tinere Stăpân Qin, gândește-te o clipă – ai observat ceva în neregulă cu cadavrul când te-ai uitat la el aseară?”
Tânărul Stăpân Qin s-a gândit mult timp, cu o expresie inestetică, înainte de a răspunde în cele din urmă: „Apropo, chestia aia a sărit într-o poziție destul de ciudată.”
Wei WuXian: „Cum așa?”
Tânărul Stăpân Qin, „Aproape ca și cum ar fi fost…”
Pe de altă parte, Lan WangJi se plimbase deja o dată în jurul curții. S-a întors lângă Wei WuXian, spunând cu o voce calmă: „Șchiopătând.”
Tânărul Stăpân Qin a exclamat: „Așa este!”
Imediat, a întrebat: „Și de unde știi, tinere Stăpân?”
Lan SiZhui se întreba același lucru. Dar pentru că, așa cum a înțeles el, nu era nimic din ceea ce HanGuang-Jun nu știa, era doar curios, nu confuz, așteptând calm răspunsul.
Lang WanJi: „Amprentele de pe pământ.”
Wei WuXian s-a aplecat, iar Lan SiZhui s-a ghemuit și el, examinând cu atenție urmele de picioare. Wei WuXian și-a ridicat din nou privirea după doar câteva priviri, întorcându-se către Lan WangJi: „Un cadavru cu un singur picior?”
Lan WangJi a dat din cap. Wei WuXian s-a ridicat în picioare: „Deci de aceea a putut sări peste. Toate aceste urme de picioare sunt jumătate grele și jumătate ușoare. Unul dintre picioarele cadavrului este rupt.”
S-a mai gândit puțin: „Crezi că l-a rupt înainte sau după moarte?”
Lan WangJi, „Înainte.”
Wei WuXian: „Da. Dacă ar fi fost după ce a murit, nu ar fi fost afectat de nimic, indiferent ce s-ar fi rupt. „
Așa, pur și simplu, au început să discute fără nici un fel de obstacol. Cu toate acestea, Lan SiZhui a fost incapabil să înțeleagă. A fost nevoit să-i oprească: „Stați, HanGuang-Jun, Senior Wei, lăsați-mă să lămuresc asta – spuneți că acest cadavru are un picior rupt și merge șchiopătând. Dar, din această cauză, îi este destul de ușor comparativ cu cadavrele cu două picioare… ăăă, adică corpuri apte, să sară peste pragul înalt?”
În mod clar, Tânărul Stăpân Qin se gândea la aceeași întrebare: „Am auzit greșit?”
Lan WangJi, „Nu.”
Tânărului Stăpân Qin părea să i se pară absurd: „Vrei să spui că cineva cu un singur picior ar alerga mai repede decât cineva cu două?”
De partea cealaltă, cei doi erau destul de angajați în discuție. Wei WuXian a savurat o clipă pentru a rânji la el: „Tu a înțeles greșit, dar poate că te-ai prinde dacă ți-aș explica în felul următor. Unii oameni sunt orbi de un ochi, așa că au mai multă grijă de cel rămas. Astfel, chiar dacă sunt pe jumătate orbi, s-ar putea ca vederea lor să nu fie mai rea decât a celor cu doi ochi. În același sens, dacă brațul stâng al unei persoane este rupt și nu-și poate folosi decât brațul drept, după o perioadă lungă de timp, poate că brațul drept va fi anormal de puternic, chiar de două ori mai puternic decât cel al unei persoane cu ambele brațe…”
Lan SiZhui a înțeles: „Și pentru că înainte de moarte cadavrul șchiopăta dintr-un picior, după moarte a sărit adesea pe un singur picior, și astfel ar fi capabil să sară mai sus decât cadavrele cu ambele picioare?”
Wei WuXian a răspuns cu bucurie: „Exact.”
Lan SiZhui a găsit acest lucru intrigant și s-a asigurat că îl va ține minte. Tânărul Stăpân Qin părea iritat: „Este greșeala mea. M-am certat cu soția mea ieri și m-am ocupat de treburile casnice până seara târziu, așa că nu am avut timp să reinstalez zăvorul la ușa din față. O voi repara chiar acum – mă voi asigura că ușa este la fel de rezistentă ca o găleată din oțel!”
Cu toate acestea, Lan WangJi a clătinat din cap: „Ar fi zadarnic. Niciun precedent nu trebuie creeat.”
Tânărul Stăpân Qin a tresărit, simțind că afirmația nu ar fi deloc liniștitoare: „Și ce înseamnă ‘niciun precedent nu trebuie creeat’?”
Wei WuXian: „Ceea ce a spus el este un jargon de-al nostru. Înseamnă că, atunci când avem de-a face cu creaturi întunecate, unele tactici defensive nu pot fi folosite decât o singură dată. Ele ar fi inutile a doua oară. Dacă l-ai fi reinstalat ieri, ar fi putut rezista încă o vreme, dar acum, că a reușit o dată să intre pe ușă, ar putea să intre înăuntru și să iasă afară liber de acum înainte.”
Tânărul Stăpân Qin a fost atât șocat, cât și plin de regret: „Atunci! Ce ar trebui să fac?”
Wei WuXian, „Nu e nevoie să te panichezi. Poate intra pe la intrarea principală, dar nu poate trece de a doua ușă. Gândește-te la proprietatea ta ca la un oraș. Deocamdată, doar zidurile exterioare au fost străpunse – mai rămân două.”
„Încă două? Care două?”
Lan WangJi: „Ușa de socializare. Ușa intimității.”
Wei WuXian, „Camera de zi și dormitorul tău.”
În timpul conversației, grupul trecuse deja prin curte și luase loc în sala principală. În mod surprinzător, nimeni nu a mai adus ceai de multă vreme, toți servitorii dispărând. După strigătele Tânărului Stăpân Qin, cineva a venit în cele din urmă la ei, înainte de a fi alungat rapid după aceea. Acum că și-a descărcat furia, expresia Tânărului Stăpân Qin s-a calmat ușor, nefiind încă dispus să se liniștească: „Chiar nu ați putea să-mi dați niște talismane pentru a îl suprima? Vă rog să nu vă faceți griji, tineri maeștri. Plata chiar nu este o problemă.”
Cu toate acestea, el nici măcar nu știa că acești oameni nu se așteptau niciodată să primească vreo plată pentru vânătoarea nocturnă. Wei WuXian: „Depinde de modul în care vrei să o suprimi.”
„Cum așa?”
Și Wei WuXian a început.
El a vorbit: „Suprimarea remediază simptomele, dar nu și rădăcina problemei. Dacă vrei doar să îl împiedici să intre pe ușile tale, va fi relativ ușor – schimbă talismanele la fiecare două săptămâni. Totuși, tot va fi capabil să îți distrugă ușa. În acel moment, eu zic că ușa ta ar trebui schimbată mai des decât talismanul. Dacă vrei să se dea înapoi, va trebui să îl schimbi la fiecare șapte zile, iar aceste talismane sunt adesea destul de complexe de realizat și scumpe ca preț,. În plus, cu cât îl suprimi mai mult timp, cu atât mai puternică ar deveni energia resentimentară…”
În liniște, Lan WangJi a stat și a ascultat prostiile lui Wei WuXian, fără să spună nimic.
Era adevărat că suprimarea nu era o strategie bună, dar construcția și utilizarea talismanelor nu erau atât de dificile sau complexe pe cât le făcea să pară Wei WuXian. Dar în ceea ce privește acest lucru, nimic nu era mai deștept decât gura lui Wei WuXian. Chiar și Lan SiZhui, cu notele sale excelente, a fost năucit de explicație, aproape crezând. Tânărului Stăpân Qin i s-a părut destul de deranjant, de parcă ar fi întâmpinat nenumărate repercusiuni dacă ar fi ales să îl suprime. Nu s-a putut abține, dar a început să se îndoiască, aruncând în mod repetat priviri către Lan WangJi care sorbea ceai. Dar pentru că pe chipul lui nu era scris nici măcar un gram de „exagerează”, nu a putut face altceva decât să creadă: „Nu există ceva care să rezolve asta o dată pentru totdeauna?!”
Tonul vocii lui Wei WuXian s-a schimbat: „Dacă există sau nu, asta ar fi o decizie care ar depinde de tine, Tinere Stăpân Qin.”
Tânărul Stăpân Qin: „Cum se face că depinde de mine?”
Wei WuXian: „Pot face un talisman special pentru tine, dar asta depinde dacă ești dispus să îmi răspunzi sincer la întrebare.”
„Ce întrebare?”
Wei WuXian, ” Cunoșteai cadavrul înainte de a muri?”
După un moment de tăcere, Tânărul Stăpân Qin a răspuns în cele din urmă: „Da.”