
„Love in the Big City” este un film sud-coreean de comedie-dramă din 2024, regizat de E.oni și bazat pe romanul omonim al lui Park Sang-young. Filmul îi are în rolurile principale pe Kim Go-eun și Noh Sang-hyun. Premiera mondială a avut loc la Festivalul Internațional de Film de la Toronto pe 13 septembrie 2024, iar lansarea în cinematografele sud-coreene s-a desfășurat pe 1 octombrie 2024.
Povestea urmărește relația de-a lungul a 15 ani dintre Jae-hee, o tânără cu spirit liber, stil îndrăzneț și atitudine neconvențională, și Heung-soo, un bărbat care își ascunde cu grijă secretele personale. Cei doi devin colegi de apartament și navighează împreună prin provocările vieții de tineri adulți în Seul, dezvoltând o legătură profundă în ciuda diferențelor și a zvonurilor care îi înconjoară.
Distribuția filmului include actori precum Kim Go-eun în rolul Jae-hee și Noh Sang-hyun ca Heung-soo. Alături de ei apar Jung Hwi în rolul lui Su-ho, Oh Dong-min ca Ji-seok și Jang Hye-jin interpretând-o pe mama lui Heung-soo.
Filmul a fost apreciat pentru explorarea temelor legate de prietenie, dragoste și acceptare într-un mediu urban modern. De asemenea, a fost remarcat pentru chimia dintre protagoniști și pentru modul autentic în care prezintă complexitatea relațiilor umane.

Foarte bine realizat acest film, dar m-a întristat. Subiectul legebete nu e chiar deloc pe gustul meu, dar filmul ne dezvăluie o problemă de sistem a societății coreene: discriminarea și ostracizarea teribilă față de cei care nu se încadrează în standardele sociale general acceptate. De asemenea, șefii psihopați și incompetenți, prezenți peste tot, în posturile cheie, din structurile multinaționalelor. E adevărat, că aceste probleme se reîntâlnesc peste tot în lume, inclusiv la noi. Dar parcă în Coreea mi se par a fi exacerbate. Iar alcoolismul la coreeni e o adevărată plagă socială. Să vezi, atât de des, în filmele și serialele sud-coreene femei bete criță, e un șoc. O tristețe și o milă dureroasă, profundă.
Kim Go Eun nu te dezamăgește niciodată. Unde este ea sunt și eu. MEREU 😘😘 Bun film
super super super
Foarte frumos filmul si amandoi protagonistii fac un rol de exeptie.Doi nebuni,doi frumosi…like
Filmul este bine realizat, actorii sunt frumosi si joaca foarte bine. Filmul insa prezinta doar o parte din romanul „Indragostiti in Seoul” de Sang Young Park, roman nominalizat la International Booker Prize si Dublin Literary Award. Romanul se gaseste si la noi in librarii, tradus in limba romana. Dupa ce prietena lui Heung-soo, Jae-hee se casatoreste, el isi continua povestea si aceasta poveste nu este nici usoara, nici frumoasa. Autorul spune in postfata ca i-a trebuit mult curaj ca sa scrie aceasta carte. Am citit-o si trebuie sa recunosc ca este greu „de digerat” din multe puncte de vedere. Un roman deosebit cu o poveste deosebita care, insa, poate fi a oricui.
L-am revazut a doua oara. Kim Go Eun si Noh Sang-hyun fac o pereche grozava, joaca extraordinar! E greu sa fii altfel decat ceilalti, totusi viata lor nebuna din tinerete, cu nopti pierdute si baut in exces nu am digerat-o prea bine. Chiar daca urmaresc de cativa ani productii sud-coreene, nu agreez deloc alcoolismul lor si mai ales al femeilor, petrecerile de firma dupa program, cu bautura multa si apoi karaoke, modul in care sunt tratati angajatii de catre superiori, servilismul si violenta lor in relatii. Voi cauta sa citesc si romanul. Multumesc pentru traducere!
Sunt sigura ca au fost o provocare rolurile din acest film. S-au ridicat la inaltimea renumelui pe care il au ca actori.
Super