CAPITOLUL 68

Un sentiment neplăcut

 

În mijlocul ciocnirii periculoase, o mână s-a întins și a apucat brațul lui Gu Hai, ai cărui nervi pulsau nebunește.

„Încetează, este doar un telefon mobil, nu?”

Vocea lui Bai Luo Yin era extrem de plată, nu a fost nevoie de multă putere pentru a bloca mâna lui Gu Hai, dar fiind confruntat cu acest tip de situație în ritm lent, gândurile crude și înverșunate ale lui Gu Hai s-au calmat încet, mâna lui, care o strângea de umăr pe Jin Lu Lu, relaxându-se treptat.

„Gu Hai, nu ești om!”

Jin Lu Lu a țipat și l-a împins pe Gu Hai departe. Ea a deschis ușa cu piciorul și a ieșit din casa compusă[1].
[1] “casă compusă” este o casă reprezentând un grup de clădiri dintr-o incintă, care este ocupată de multe familii sau gospodării care trăiesc împreună. Este asemănătoare cu o pensiune.

Gu Hai a rămas nemișcat pe loc, fără a se agita deloc.

Bai Luo Yin i-a lovit brusc umărul, „Idiotule, tot nu te duci după ea?!”

„De ce trebuie să mă duc după ea?” ochii înroșiți ai lui Gu Hai erau fixați pe Bai Luo Yin.

„Oricum, ea este totuși o fată care a venit de departe să te găsească. Indiferent de ce ar fi, ești împreună cu ea de trei ani. Indiferent de ce ar fi, te-ai culcat cu ea.”

Gu Hai a tăcut.

Bai Luo Yin a apucat gulerul lui Gu Hai, strigând: „La naiba, ești bărbat sau nu?”

Gu Hai l-a prins de mână pe Bai Luo Yin, vocea lui era pașnică și calmă, dar ascundea un val turbulent de sentimente în creștere.

„Yin Zi, știi bine, în acest moment sunt doar dispus să ascult cuvintele tale. Chiar vrei să plec?”

În acest scurt moment inima lui Bai Luo Yin și-a pierdut brusc echilibrul, ca și cum o conștiință mecanică i-ar fi manipulat complet propriile buzele, el a spus: „Da, trebuie neapărat să pleci, când emoțiile unei fete scapă de sub control poate duce cu ușurință la lucruri rele.”

Gu Hai s-a răsucit și a ieșit pe ușă.

Statura înaltă și dreaptă a lui Bai Luo Yin a amorțit într-o clipă; el s-a aplecat, apoi a strâns mizeria de pe podea.

Când Gu Hai a ieșit, Jin Lu Lu alergase deja pe o altă alee. După ce Gu Hai i-a zărit umbra, a făcut direct un pas mare pentru a o urmări. Nu trecuse nici măcar un moment și deja Gu Hai o ajunsese pe Jin Lu Lu din urmă. A văzut-o îndreptându-se către rădăcina unui copac, ghemuindu-se la pământ și începând să țipe.

Este prima dată când Gu Hai o vede pe Jin Lu Lu comportându-se astfel.

El nu a înțeles motivul rupturii dintre ei doi, este din cauza lui Jin Lu Lu sau din cauza lui însuși?

El a trăit anterior perioada de a se îndrăgosti pasional, faza de a se dărui unul altuia și perioada de ceartă… Aceste tipare nu vor înceta să alterneze unul cu celălalt, dar indiferent de perioada în care se află, el nu ar simți că e ceva în neregulă cu relația în sine.

Chiar acum, Gu Hai s-a simțit brusc obosit și împovărat, nu știe dacă este deja obosit de această relație sau de lucrurile pe care le-ar face pentru Jin Lu Lu.

Abia când Jin Lu Lu l-a văzut pe Gu Hai, sunetele plânsului ei au încetat. Chiar dacă ea este cea dezavantajată în această relație, totuși ea nu este dispusă să-l lase pe Gu Hai să-i vadă momentul de slăbiciune, nici măcar o dată.

„Gu Hai, este prima dată când vii după mine după ce ne-am certat.”

Gu Hai a privit în liniște ochii înroșiți, plânși, ai lui Jin Lu Lu; în spatele feței ei slabe și încăpățânate este de fapt o gură fragilă. Spre propria lui surpriză, în inima lui simțea, de fapt, frică. Așa cum a spus Zhou Shi Hu anterior, ea este de trei ani iubita lui prețuită, trei ani nu este un timp scurt, orice relație de trei ani poate crea o afecțiune autentică.

„Data viitoare, nu mai face asta.” a spus Gu Hai.

Jin Lu Lu l-a îmbrățișat strâns pe Gu Hai, în timp ce plângea tare. Ea a crezut că între ei doi s-a terminat totul, ea întotdeauna credea asta după fiecare ceartă avută. Prin urmare, ea a fost mereu într-o stare de anxietate și, deși simțea că și-a pierdut onoarea, l-a înfruntat cu forță ca să se împace.

Când Gu Hai a luat inițiativa, asta a arătat latura lui mai blândă, iar Jin Lu Lu s-a simțit cu adevărat recunoscătoare, de parcă ar fi primit cel mai mare har. Ea nu va mai ține ranchiună pentru problemele lor din relație și tocmai și-a dat seama că a exagerat acum.

Amândoi au stat sub rădăcinile copacului[2] foarte mult timp, vorbind despre problemele lor anterioare, copleșiți de amintirile comune. Este un lucru pe care cu siguranță îl fac de fiecare dată când se împacă după o ceartă.
[2] “au stat sub rădăcinile copacului”: cel mai probabil, copacul are rădăcini suspendate (de exemplu: salcia), dar nu a fost specificat clar în roman.

„Nu te voi enerva, nu te voi mai enerva niciodată.”

Jin Lu Lu și-a șters lacrimile, trăgând de mâna lui Gu Hai și a spus: „Hai să mergem, te ajut să te muți.”

Când s-au întors la casa compusă, proprietarul le-a spus că Bai Luo Yin i-a luat deja lucrurile.

Gu Hai s-a uitat la camera goală, precum și la podeaua ordonată și curată, iar inima i-a fost răscolită. Nu știa de câte ori Bai Luo Yin s-a dus și s-a întors pentru a-i muta lucrurile, cât timp a fost ocupat cu asta…

Numai în acel moment, Jin Lu Lu și-a amintit să întrebe: „Unde te muți de fapt?”

„În casa lui Yin Zi, am stat la el acasă zilele acestea.”

Fața lui Jin Lu Lu a devenit oarecum suspicioasă, dar, din moment ce amândoi tocmai s-au împăcat, ea nu a mai continuat să-l deranjeze în legătură cu această chestiune.

Când mâncau, Jin Lu Lu a început să vorbească la nesfârșit despre treburile ei de la școală, despre afurisita de fată pe care a pus-o la punct, despre o insectă apărută în cantină, despre cum a negociat o reducere cu vânzătorul de alimente, despre hainele neobișnuite de modă veche pe care profesoara ei le-a purtat toată ziua, despre lotul lor, făcut la comandă, îngrozitor de oribil, de uniforme care erau foarte inestetice…

Gu Hai a rămas tăcut tot timpul, până când i-a fost servită o farfurie cu cap de rață afumat, apoi a zâmbit și a vorbit.

„Lui Yin Zi îi place foarte mult să mănânce asta.”

Gu Hai a ruinat starea de spirit extrem de bună a lui Jin Lu Lu.

„Gu Hai, lasă-mă să te întreb ceva.”

Gu Hai și-a ridicat ochii pentru a răspunde ușor: „Ce?”

„Nu crezi că felul în care îl tratezi pe Bai Luo Yin este puțin prea bun?”

„Ce vrei să spui cu astfel de întrebări?” fața lui Gu Hai s-a întunecat.

Jin Lu Lu fumega de furie, a apucat o bucată de cap de rață și și-a pus-o pe farfurie.

Gu Hai s-a simțit oarecum ciudat în timp ce mânca, și-a pus bețișoarele jos și a vorbit către Jin Lu Lu:

“Ce fel de om nu are un frate de care să fie extrem de apropiat? De ce trebuie să-i faci dificultăți? Lasă-mă să-ți spun, chiar nu-l înțelegi pe Yin Zi. Dacă poți să-l înțelegi, cu siguranță vei fi foarte îndrăgostită de el. Nu te uita la condițiile sărăcăcioase ale familiei, e chiar plin de talent, gustul lui este și el destul de unic. Chiar dacă nu-i place să zâmbească, în adâncul ființei lui el este, de fapt, o persoană pasionată. Uneori vrea să aibă grijă de tine, dar îi este prea rușine să arate asta, așa că o face pe ascuns. Chiar dacă vezi prin minciunile lui, el totuși ți se va opune. Are o limbă ascuțită, dar o inimă moale, felul lui de a vorbi nu cruță pe nimeni, dar inima lui este de fapt foarte blândă. Mănânc și trăiesc gratis la ei acasă pentru o perioadă atât de lungă, el se preface mereu că mă alungă, dar când plec cu adevărat și nu mă întorc pentru o jumătate de zi, cu siguranță se va simți neliniștit și agitat. Oh, bine, am uitat să-ți spun, este și excepțional de inteligent, îi place să repare o mulțime de lucruri. Odată a schimbat yala de la ușa clasei noastre, astfel încât să nu poată fi deschisă din exterior, dar să poată fi deschisă din interior. Acel telefon mobil de mai devreme a căzut în râu, dar el tot îl poate repara…”

De fapt, Gu Hai a vrut să spună doar câteva cuvinte, pentru a reduce grijile lui Jin Lu Lu, cine   s-ar fi așteptat ca, odată ce va deschide gura, el să nu se mai poată opri. De îndată ce Jin Lu Lu a auzit asta, a devenit și mai geloasă și mai furioasă; era prima dată când Gu Hai a rostit atâtea cuvinte în fața ei, pentru a lăuda pe neașteptate o altă persoană. Nu este evident că voia doar să adauge mai mult combustibil la furia ei?

Gu Hai era complet ignorant, credea că atunci când vorbea încântător și interesant și alți oameni vor deveni interesați.

Jin Lu Lu și-a reținut mânia cu mare dificultate, mestecând tăițeii în gură cu înverșunare. Sentimentul că superioritatea ei este dezbrăcată de o altă persoană este extrem de neplăcut. Și ce dacă e bărbat? Doar pentru că el este bărbat, Jin Lu Lu a simțit că nu ar trebui să se simtă așa.

Gu Hai, nu poți să diferențiezi cine este mai important?

După masă, multe dintre sentimentele înăbușite ale lui Gu Hai au fost în cele din urmă eliberate.

Pe când rezolvau cu plata mesei, în timpul în care casierul număra măruntul, Gu Hai tot a mai putut să se întoarcă și să-i spună ceva lui Jin Lu Lu: „Astăzi, Yin Zi m-a lăudat, a spus că scrisul meu de mână s-a îmbunătățit”.

Jin Lu Lu aproape că a luat arborele norocului de pe biroul de la recepție și l-a aruncat pe podea.

„Bine, totul s-a rezolvat!! La revedere!”

Pe întreaga după-amiază, Gu Hai a însoțit-o pe Jin Lu Lu într-un val de cumpărături în tot felul de locuri de înaltă clasă.

Înainte de a adormi, Gu Hai a simțit că inima îi era goală; când a închis ochii, singurul lucru care i-a trecut prin minte era chipul lui Bai Luo Yin. A simțit că aerul pe care l-a inhalat nu este parfum, ci mai degrabă droguri, infiltrându-i-se încet în interiorul lui. Șirul gândurilor lui a început să se încurce din nou, toată mintea îi era în dezordine. În timpul zilei mintea îi era limpede în timp ce străzile pline de viață din centrul orașului îi ascundeau emoțiile. Dar acum, adevăratele sale emoții sunt dezvăluite încă o dată.

La televizorul de înaltă definiție rula un film romantic, Jin Lu Lu se uita în timp ce mormăia pentru ea însăși în același timp.

„Fata asta e prea proastă sau ce? Tipul ăla este și el un idiot, de ce nu vorbești răspicat.
E într-adevăr un laș fără coloană vertebrală, nu mă mai uit, hai să dormim.”

După aceea, l-a îmbrățișat pe Gu Hai și s-a strâns în pătură.

Perdeaua întunericului a căzut treptat, Gu Hai a dormit cu capul încă năucit.

※※※

„Da Hai, am făcut o praștie nouă. Să tragem împreună într-o pasăre!” Bai Luo Yin și-a șters nasul care curgea.

Gu Hai era uluit, în fața ochilor lui era un copil alb și plinuț, ochii lui mari străluceau, gura lui mică deschisă și închisă, părea foarte familiar…

„Cine eşti tu?”

„Sunt Yin Zi!”

Gu Hai era îngrozit: „De ce te-ai micșorat într-un mic pitic?”

„Pe cine numești pitic?” Bai Luo Yin și-a pus mâinile pe talia lui mică, „Uită-te la tine, nu ești nici măcar mai înalt decât mine!”

Gu Hai și-a plecat capul și s-a uitat la pantalonii lui de catifea și la pantofii săi mici căptușiți din bumbac, a căror dimensiune era mai mică de treizeci. El și-a întins mâinile și brațele lui plinuțe care arătau ca o bucată de rădăcină de lotus [3].
[3] “rădăcină de lotus”: aspectul exterior este similar cu un cartof, dar rădăcina de lotus are o lungime mai mare.

„Ce se întâmplă?”

Bai Luo Yin a râs, obrajii lui erau înroșiți, „Ne cunoaștem de când eram mici.”

„Ne cunoaștem de mici?” Gu Hai l-a tras de mână pe Bai Luo Yin.

Bai Luo Yin a vorbit cu entuziasm: „Așa este! Suntem prieteni din copilărie!”

Prieteni din copilărie? E grozav… Gu Hai i-a strâns obrajii lui Bai Luo Yin. Deci, ne cunoaștem de mici, suntem împreună de atâția ani. Acesta este cu adevărat un lucru incitant. Începând de acum înainte, mă pot juca oricând cu Bai Luo Yin până când creștem.

Gu Hai zâmbea în timp ce îl ținea strâns pe Bai Luo Yin. Bai Luo Yin a pus un sărut pe obrazul lui Gu Hai, apoi Gu Hai l-a sărutat înapoi. După aceea, Bai Luo Yin l-a sărutat din nou pe Gu Hai, apoi Bai Luo Yin l-a sărutat din nou pe buze, iar Gu Hai i-a întors sărutul… În timp ce se sărutau, Gu Hai s-a trezit brusc.

În interiorul camerei luxoase a hotelului, lampa caldă încă își emana lumina slab.

Gu Hai a simțit că buzele îi erau puțin umede, așa că și-a folosit mâna pentru a le atinge, inima i s-a cutremurat imediat după aceea.

Yin Zi, ai aruncat din nou pătura pe podea?

***

 440 total views,  2 views today