CAPITOLUL 74
CE ENTITATE DEMONICĂ A PUS STĂPÂNIRE PE ACEL COPIL?
Yin Zi s-a pus cu Lao Zhou.
În momentul în care trupele au ajuns la terenul de antrenament izolat, era deja trecut de miezul nopții. Mulți dintre soldați adormiseră în partea din spate a vehiculului, în timp ce Bai Luo Yin, pe de altă parte, stătea în spatele scaunului șoferului. De îndată ce vehiculul s-a oprit complet la destinație, și-a întors imediat capul spre cei o duzină de soldați, ale căror capete se clătinau dintr-o parte în alta în somn, și a strigat un ordin. „Am ajuns. Treziți-vă, cu toții. Nu mai dormiți!”
Această atenționare sonoră l-a făcut pe șoferul din față să sară speriat. Este deja atât de târziu în noapte și a stat atâta timp pe scaun, cum se face că este încă atât de energic?
Bai Luo Yin a stat în afara vehiculului și a privit cum soldații coborau, unul câte unul.
Liu Chong a fost unul dintre ultimii care au coborât. Când l-a zărit pe Bai Luo Yin stând cu acea prezență impresionantă în fața ușii vehiculului, conștient a iuțit pasul. Dar, odată ce efectiv a coborât, s-a întors rapid și a alergat după grupul mai mare de soldați din față.
Cu o întindere a brațului, Bai Luo Yin l-a tras ferm înapoi.
De când Gu Hai îl pedepsise ultima dată, acest mic ofițer se ținuse întotdeauna la cel puțin trei metri de Bai Luo Yin.
„Îmi porți ranchiună?” Vocea lui Bai Luo Yin a fost pentru prima dată moale și blândă, ceea ce era rar întâlnit.
Liu Chong a zâmbit rezervat: „Nu ți-am purtat niciodată ranchiună. Când abia mă înrolasem în armată, viața mea ar fi fost extrem de dificilă în acel an dacă nu ar fi fost grija ta suplimentară. M-am gândit la o mulțime de lucruri în ultima vreme și am simțit că am fost un pic egoist. Întotdeauna am crezut că îmi exprimam grija față de tine, dar, contrar așteptărilor mele… de fapt, îți cream probleme inutile.”
Bai Luo Yin și-a îngustat ușor ochii în timp ce îl scruta pe Liu Chong. „Deci, nu ți-ai arătat fața în ultima vreme pentru că erai ocupat să te gândești la toate acele lucruri inutile?”
„Nu, nu este așa…” Liu Chong s-a scărpinat stângaci în cap. „M-am antrenat din greu pentru a recupera toate sesiunile pe care le-am ratat înainte. Dacă nu aș fi profitat la maximum, poate că nu aș fi putut lua parte la această misiune de zbor.”
Bai Luo Yin a dat din cap: „Asta e bine, să fii ambițios este întotdeauna grozav!”
Deși Bai Luo Yin a spus asta, Liu Chong a observat că era mai neobișnuit decât în alte zile. Ochii lui străluceau de entuziasm – emițând o rază de lumină strălucitoare în noaptea întunecată. Era ca și cum nu ar fi fost afectat de epuizarea acestei călătorii nici măcar cea mai mică măsură, iar întregul său corp emana vibrație și un flux nesfârșit de forță vitală.
„Xiao Bai, toți oamenii tăi sunt aici?” întrebă de departe o voce urgentă.
Bai Luo Yin l-a bătut pe umăr pe Liu Chong: „Este bine că nu-mi porți ranchiună. Să discutăm din nou când avem ceva timp. Acum, du-te și odihnește-te bine!”
Acestea fiind spuse, a alergat spre puținii oameni care stăteau la mică distanță.
Puțin după ora 2 dimineața, când toți soldații s-au dus să doarmă în locuințele lor prestabilite, o siluetă singură stătea, înaltă și dreaptă, în turnul de control al zborului. Privirea sinceră a lui Zhou Lingyun fixa, în noaptea nesfârșită, baza care se întindea cât de departe putea vedea – o frumusețe maiestuoasă a apărut sub amurgul care se disipa și sub cerul înstelat nemărginit, aducând o rafală de vânt reconfortant care a pătruns în câmp. Nu prea departe, zeci de avioane de luptă s-au aliniat în formație, cu fuzelajele lor[1] afișând o aură puternică, părând ca și cum ar fi acumulat suficientă energie și așteptau să decoleze la comanda piloților.
[1] fuzelaj – corpul principal al unei aeronave.
Doar cu o privire, emoția a pătruns nedeslușit în inima lui Zhou Lingyun.
Deodată, din spatele lui se auziră pași fermi; pașii sonori și ritmici au expus în mod clar emoția pasionată a stăpânului lor.
Zhou Lingyun a fost în secret uluit. În afară de un caz mental ca el, cine altcineva nu dormea la această oră a nopții și a alergat intenționat aici pentru a admira terenul de antrenament? Oricine își putea aminti că nebunia lui Zhou Lingyun pentru aviație era baza existenței sale. Așa fiind, foarte puțini oameni au înțeles cu adevărat acea pasiune a lui.
„E frumos!” Persoana din spatele lui a exclamat admirativ.
Asta l-a făcut pe Zhou Lingyun să tresară și un fior rece i-a străbătut coloana vertebrală. Cum de acea voce suna atât de familiar? Când s-a întors să se uite, era în mod neașteptat Bai Luo Yin! Zhou Lingyun a fost extrem de surprins. Cum poate fi Bai Luo Yin? De obicei, indiferent care este misiunea sau unde se află, de îndată ce ajungem la destinație, Bai Luo Yin ar fi cu siguranță primul care va dormi. Ce e în neregulă cu el astăzi?
Un anume Xiao Bai a mers spre Zhou Lingyun, fiecare dintre pașii pe care i-a aterizat pe pământ au fost viguroși și uluitori. „Ești și tu aici! Ce coincidență!”
Un moment de tăcere s-a lăsat; a fost pentru prima dată când Zhou Lingyun îl văzuse pe Bai Luo Yin învăluit de o înfățișare atât de entuziastă pe timp de noapte. Părea de parcă i s-au injectat 5000cc de sânge de pui[2], stând acolo, cu capul sus, aproape cotcodăcind.
[2] (打)雞血: lit. a injecta sânge de pui; (col.) extrem de entuziasmat sau energic (folosit adesea în batjocură).
„De ce nu dormi încă?” Zhou Lingyun l-a examinat pe Bai Luo Yin cu nesiguranță.
Vocea lui Bai Luo Yin suna destul de îndrăzneață: „Sunt prea entuziasmat, nu pot dormi!”
În comparație cu Bai Luo Yin, Zhou Lingyun părea a fi foarte descurajat; chiar a dezvăluit o expresie de neînțeles.
” Entuziasmat? De ce să fii entuziasmat?”
Ca și cum ar fi depus un jurământ, Bai Luo Yin a declarat: „Cele treizeci de zile de antrenament vor începe în curând. În acest timp, ne vom avânta pe cerul albastru, cu vedere la mama pământ, în timp ce ne îndreptăm către noile noastre obiective. Nu este cel puțin acest lucru suficient ca să fim entuziasmați? Mulți soldați din Forțele Aeriene sunt pregătiți să avanseze pe câmpul de luptă sub comanda noastră. Au venit pregătiți și vor reveni cu o abundență de experiențe din această călătorie plină de satisfacții!!”
Zhou Lingyun, „…”
Când Bai Luo Yin nu a primit un răspuns după ce a așteptat destul de mult timp, s-a întors să se uite la Zhou Lingyun cu o expresie îngrozită.
„Cum de nu ești așa de entuziasmat astăzi?”
Mărul lui Adam al lui Zhou Lingyun se mișcă: „Poate că ești doar tu prea entuziasmat?”
Bai Luo Yin l-a bătut pe umăr pe Zhou Lingyun cu o palmă puternică și hotărâtă – acea cantitate de forță era uimitor de puternică, suficientă pentru a face pe oricine temporar imobil.
„Hai să ne străduim împreună!! Hahaha…”
În timp ce Zhou Lingyun urmărea silueta lui Bai Luo Yin dispărând treptat, inima lui a fost brusc atacată de un fior vicios. Ce entitate demonică a pus stăpânire pe acel copil?
După ce a dormit mai puțin de o oră, Zhou Lingyun s-a ridicat din pat. Deloc surprinzător, el a fost întotdeauna primul care se trezea dimineața (în toată armata). Indiferent ce anotimp era sau cât de târziu adormea, se trezea totuși la 4 dimineața. Ceasul biologic construit în creierul lui era atât de precis încât oricine s-ar fi speriat.
Odată ce s-a terminat de spălat pe față și pe dinți, Zhou Lingyun a mers pe terenul de antrenament pentru a face exerciții. Deși cerul era încă sărutat de întuneric și luna strălucea cu stele slabe, erau câteva siluete singuratice în raza lui de vedere – dacă nu era echipa de curățenie, atunci trebuiau să fie soldații care stăteau de pază.
Când și-a amintit de entuziasmul neobișnuit al lui Bai Luo Yin aseară, Zhou Jing Yun a pufnit pentru sine. Copilul acela va ajunge cu siguranță astăzi târziu.
„Comandante, ești foarte leneș. Abia acum te-ai ridicat din pat?!”
Zhou Jing Yun a fost luat prin surprindere în timp ce urmărea sursa sunetului, doar pentru a vedea că o siluetă alerga pe pistă după bunul plac. Nu numai atât, silueta părea din ce în ce mai familiară, iar când s-a apropiat pentru a arunca o privire, era de fapt Bai Luo Yin.
„Nu ai dormit?” a întrebat Zhou Lingyun.
Șuvițele de pe fruntea lui Bai Luo Yin era deja îmbibate de sudoare, iar ritmul pașilor săi bătea odată cu bătăile inimii lui Zhou Lingyun.
” Ba da. Am dormit timp de zece minute.”
În momentul în care aceste cuvinte au căzut, el a accelerat brusc și a plecat în galop ca un armăsar puternic, apăsând spre un câmp de luptă furibund, chiar în fața ochilor lui Zhou Lingyun.
Oprindu-se pe traseu, Zhou Lingyun s-a întors să se uite la soldatul care stătea de pază și a întrebat: „Când a ajuns aici?”
Mușchii înțepeniți de pe fața soldatului s-au mișcat în timp ce acesta a răspuns cu dificultate: „L-am văzut deja alergând mai mult de douăzeci de ture de pistă.”
Zhou Lingyun, „…”
În acea dimineață, cortina a fost în sfârșit ridicată pentru a începe în mod oficial antrenamentul de zbor extrem de dificil și provocator, în timp ce zeci de avioane de luptă s-au strecurat din hangar la începutul pistei – așteptând puțină acțiune după ce s-au odihnit toată noaptea. Au planat, au accelerat cu o putere interzisă și au decolat… două F-15E Strike Eagles argintii s-au înălțat pe cer și au zburat treptat în depărtare. În timp ce fluierau și făceau spirale peste cea mai mare pantă, zburau invers la altitudine joasă prin câmp și se întorceau pentru a ateriza în cel mai ascuțit unghi… acele serii de manevre emoționante și palpitante pentru suflet se desfășurau neîncetat în fața ochilor lui Zhou Lingyun.
Deși Zhou Lingyun se afla de obicei în turnul de control și dădea ordine, el intra ocazional într-un avion de vânătoare și făcea demonstrații personale de tehnici de zbor. Aceste tipuri de tehnici erau diferite în comparație cu cele folosite în mod obișnuit. Astfel de manevre extrem de dificile reprezentau provocarea supremă pentru limitele fizice ale oricui. Cu un regim de antrenament de trei până la patru ore de zbor neîntrerupt, numai Zhou Lingyun ar fi îndrăznit să comande o misiune de antrenament atât de intensă și numai soldații săi puteau rezista la acel chin.
După ceva timp, Zhou Lingyun a dat în cele din urmă semnalul pentru a pune capăt antrenamentului.
Unul câte unul, toți piloții Forțelor Aeriene au ieșit din interiorul carlingii avioanelor de vânătoare – unii erau plini de sudoare, alții se simțeau instabili când mergeau, parcă pluteau, iar câțiva dintre ei dădeau semne de greață și amețeală, în condițiile în care, în mod normal, aveau o rezistență fizică destul de bună.
Cu o ușoară aluzie în ochi pentru a-i trimite la plimbare, Zhou Lingyun a privit cum soldații ieșeau de pe terenul de antrenament.
Tocmai când era pe punctul de a pleca, trei avioane de luptă s-au înălțat brusc din nou pe cer – unul dintre ele era al lui Bai Luo Yin, iar celelalte două care au urmat imediat după el erau ale soldaților săi. Cele trei avioane de vânătoare au început să execute din nou acele manevre extrem de dificile. Cântărind mai mult de zece tone, acele mașini neînfricate erau la fel de ușoare și rapide ca o pasăre sub controlul lor îndemânatic.
În timp ce Zhou Lingyun și-a îngustat ușor ochii, în ei sălășluia un pic de surpriză.
Bai Luo Yin părea să se fi schimbat cu adevărat pentru această misiune de antrenament.
Pentru a avea curajul de a continua în stare de luptă, după ce Zhou Lingyun dăduse ordinul de a se opri, ca să rezumăm pur și simplu, acea persoană curtea indubitabil moartea.
Acest tip de energie și entuziasm putea fi premiat, dar strategia era nepotrivită.
Fără ezitare, Zhou Lingyun s-a îndreptat spre acea zonă. După aterizarea celor trei avioane de vânătoare, în afară de Bai Luo Yin, cei doi soldați rămași își pierduseră deja tot sângele de pe față, rămânând cu tenul alb ca o fantomă.
„În regulă, mergeți să vă odihniți”, a spus Zhou Lingyun pe un ton rar auzit, cedând de această dată. „Păstrează puțină energie pentru mai târziu. Mai sunt încă mai mult de treizeci de zile.”
În mod neașteptat, Bai Luo Yin a refuzat pe loc. „Asta nu va fi de ajuns. Antrenamentul de astăzi nu a fost la înălțimea standardelor – nici măcar nu te gândi o secundă să te odihnești.”
În trecut, Zhou Lingyun a fost cel care a creat tot felul de dificultăți, în timp ce Bai Luo Yin i-a protejat. Dar astăzi, a fost exact invers.
„Dacă ai de gând să te antrenezi în acest fel, este mai bine să nu te antrenezi deloc.”
Bai Luo Yin nu a cedat nici măcar câtuși de puțin: „Capacitatea de a te antrena este forțată pur și simplu de voință, iar potențialul unei persoane este nelimitat! Întoarceți-vă înăuntru!”
În fața privirii stupefiate a lui Zhou Lingyun, cele trei jeturi au pornit din nou la atac în nori.
Cu acest eveniment în minte, Zhou Lingyun a decis să profite de ora cinei pentru a avea o discuție bună cu Bai Luo Yin.
Bai Luo Yin a intrat direct în popotă cu costumul său anti-g încă pe el, ca și cum tocmai ieșise din avionul său de luptă. Și-a dat jos casca doar pentru a-și dezvălui capul, complet acoperit de sudoare, în timp ce părul ud îi picura.
„Ce vrei să-mi spui?” a întrebat Bai Luo Yin, respirând greu.
Zhou Lingyun i-a făcut semn să se așeze: „Hai să ne așezăm și să stăm de vorbă.”
O clipă mai târziu, un bucătar al forțelor armate a venit să le servească mâncarea și a adus o farfurie suplimentară pregătită special pentru Bai Luo Yin. După ce a fost martor personal la modul în care Bai Luo Yin nu se odihnise cum trebuie încă de aseară și apoi se antrenase atât de intens pe tot parcursul zilei, Zhou Lingyun a vrut să-l lase să ia o masă bună pentru a-și reface organismul.
Drept urmare, Bai Luo Yin a aruncat doar o privire și l-a certat pe bucătar. „Cine ți-a permis să faci aceste farfurii suplimentare pentru noi ? Încerci să obții favoruri printr-un astfel de comportament dezonorant? Sau încerci să ne pui pe noi și pe soldați unul împotriva celuilalt?”
„Nu, nu e așa…” Bucătarul a aruncat o privire nervoasă către Zhou Lingyun: „Da…”
„Ce te bâlbâi spunând da, apoi nu? Grăbește-te și ia-o de aici! Scoate tot ce a mai rămas și du aceste alimente soldaților care nu se simt bine!”
Încă o dată, Zhou Lingyun a fost luat prin surprindere de comportamentul neobișnuit al lui Bai Luo Yin. Auzise cu mult timp în urmă că apetitul lui Bai Luo Yin era deosebit de greu de satisfăcut și că abia dacă mânca mâncarea de la popotă. Nu numai atât, dar cineva îi livra și mâncare pentru a mânca în fiecare zi. Ce s-a întâmplat cu el astăzi?
Din moment ce Bai Luo Yin era hotărât să ducă o viață simplă și muncitoare, în calitate de conducător, Zhou Lingyun nu putea spune prea multe pentru a se opune. Nu a avut altă alegere decât să-l însoțească să mănânce chiflele aburinde și resturile de mâncare.
Bai Luo Yin a luat guri mari din chifle – practic a consumat una cu doar trei mușcături. Apoi, înainte ca Zhou Lingyun să-și ridice bețișoarele, cinci chifle fuseseră deja devorate în stomacul lui Bai Luo Yin. Chiar în momentul în care Zhou Lingyun a mușcat dintr-o chiflă, supa de legume fusese deja golită complet… până la ultima picătură.
După ce a scăpat un râgâit, Bai Luo Yin s-a întors să îl întrebe pe Zhou Lingyun: „Comandante, despre ce voiai să vorbești cu mine?”
Zhou Lingyun s-a înecat cu bucata de chiflă pe care o avea în gură în timp ce se uita atent la Bai Luo Yin pentru o clipă. Apoi, dintr-un motiv oarecare, a dat din cap destul de robotic ca răspuns.
Văzând asta, Bai Luo Yin și-a luat rapid casca de zbor și a spus entuziasmat: „Atunci, mă întorc să mă antrenez.”
Mai târziu în acea noapte, Zhou Lingyun s-a întors în propria cameră pentru a se odihni doar după ce s-a asigurat că luminile din dormitorul lui Bai Luo Yin erau stinse.
Tocmai când era amețit și era pe cale să adoarmă, a fost trezit brusc de o explozie intensă de un sunet huruitor. Deoarece Zhou Lingyun a servit ca pilot timp de mulți ani, își putea da seama cu ușurință de unde venea acel sunet. Este deja atât de târziu, cine se antrenează în secret acolo?
Și-a pus rapid o jachetă pe umeri și a ieșit afară. Când privirea lui s-a oprit să se uite la avionul de vânătoare care tocmai decolase, tenul i s-a înverzit imediat.
Era chiar Bai Luo Yin din nou!!!
Dacă asta s-ar fi întâmplat o dată sau de două ori, Zhou Lingyun tot ar mai putut simți un pic de fericire curgându-i prin inimă, dar era o cu totul altă poveste dacă se întâmpla în mod repetat.
După ce s-a îmbrăcat corespunzător și a ieșit încă o dată, Zhou Lingyun i-a ordonat cu forța lui Bai Luo Yin să aterizeze fără întârziere. Apoi, l-a legat [3], l-a târât înapoi în dormitor și l-a aruncat pe pat înainte de a-l ajuta să-și scoată costumul anti-g și de a-l acoperi cu o pătură. Acestea fiind făcute, a stins în cele din urmă luminile, simțind un sentiment de ușurare în timp ce pleca.
[3] 五花大绑 wǔhuādàbǎng – a lega partea superioară a corpului unei persoane, cu brațele legate la spate și frânghia înfășurată în jurul gâtului / a lega.
Spre surpriza lui Zhou Lingyun, patul său abia se încălzise când un zgomot puternic și răsunător a izbucnit din nou prin ușa sa – cu fața învinețită, s-a repezit afară.
De data aceasta, nu numai că l-a condus pe Bai Luo Yin înapoi în dormitor, dar a și încuiat ușa pe la exterior.
În cele din urmă, fiind un maestru al spargerii încuietorilor, Bai Luo Yin a reușit cu ușurință să descuie ușa în mai puțin de trei minute.
Zhou Lingyun tocmai se așezase pe patul său când zgomotul răsunător i-a străpuns din nou timpanele. Atunci, a fost complet înfuriat.
Drept urmare, l-a târât pe Bai Luo Yin înapoi în propria cameră, l-a împins lângă pernă și l-a privit cum doarme.
În cele din urmă, noaptea a devenit tăcută.
Zhou Lingyun se cufundase și el în lumea viselor. A visat că pilota un avion de vânătoare și că intra pe un câmp de luptă formidabil. Dar chiar în momentul în care se angajase într-o luptă elegantă cu inamicii, avionul său de luptă a început brusc să se clatine incontrolabil – oricât de mult ar fi încercat să-l stabilizeze, totul a fost în zadar. Acest lucru, fără să vrea, a făcut ca și corpul său să tremure odată cu avionul.
Când s-a trezit brusc cu o tresărire, și-a dat seama că, de fapt, era cineva care îl scutura. Un chip plutea deasupra lui, privindu-l cu o pereche de ochi lărgiți și iritați, care păreau stropiti de un gram de fericire și de răutate.
„Aranjează o misiune de antrenament doar pentru mine”, a declarat slab Bai Luo Yin cu un ton indiferent. Zhou Lingyun și-a întins mâna spre fruntea lui Bai Luo Yin.
Cu toate acestea, Bai Luo Yin l-a prins cu o singură mână de încheietură și a scuturat-o viguros, până la punctul în care Zhou Lingyun aproape că a căzut la pământ.
O secundă mai târziu, vocea tunătoare a lui Bai Luo Yin a lovit direct urechile acum fragile ale lui Zhou Lingyun. „De ce nu mă lași să mă antrenez? De ce nu mă lași să mă antrenez? Vreau să mă antrenez!!!”
Zhou Lingyun, „…”
***
CAPITOLUL 75
Gu Hai suferă foarte mult
Înainte ca Tong Zhe să părăsească biroul, l-a întrebat pe Gu Hai: „Nu te duci din nou acasă?”
Gu Hai a folosit o expresie imobilă pentru a răspunde la întrebarea lui Tong Zhe.
Din ziua în care Bai Luo Yin a plecat, Gu Hai a trăit aproape în companie. Una peste alta, a trecut o săptămână și în acel timp, nici Gu Hai însuși nu știa cum a supraviețuit. Spiritul lui era deja pe punctul de a se prăbuși – de când s-au împăcat cei doi și până acum, au stat mai mult separați decât împreună. Dar chiar și-așa…. acum era pentru prima dată când Gu Hai a experimentat o situație atât de insuportabilă.
Deși mai fuseseră despărțiți în trecut, cel puțin puteau sta în contact prin intermediul telefoanelor lor. De data aceasta, Bai Luo Yin dispăruse complet. Gu Hai epuizase toate metodele posibile pentru a intra în contact cu el, dar totul a fost în zadar. Fără nicio veste despre Bai Luo Yin și fără să știe dacă îi merge bine sau nu, Gu Hai avea zilnic dureri de inimă. În afară de a se munci până la epuizare, restul timpului și l-a petrecut îngrijorându-se pentru Bai Luo Yin.
Pe la ora nouă seara, compania devenise o clădire pustie.
Stând singur în biroul său, cu luminile stinse, singurul lucru care i-a ținut companie lui Gu Hai era ecranul computerului din fața lui, imaginile cu Bai Luo Yin care se derulau continuu. Una câte una, fiecare imagine se reflecta în ochii lui Gu Hai și cu cât se uita mai mult, cu atât mai mult îl durea inima.
Încă o dată, el l-a sunat pe Șeful Adjunct de Stat Major al Forțelor Aeriene, la care i s-a refuzat intrarea de mai multe ori.
„Îți spun, Xiao Hai, nu este că unchiul nu vrea să te ajute, dar nu sunt foarte clar în privința asta. Ce zici să-i dai un telefon unchiului Wei?”
Ce grămadă de nenorociți!
Când vorbeau, unul era mai politicos decât celălalt. Dar când discuția implica, de fapt, necesitatea ajutorului lor, toate gurile lor erau sigilate cu tenacitate.
Gu Hai aruncă cu cruzime telefonul mobil pe biroul.
După ce a respirat lung și adânc, a scos o țigară și a fumat-o încet în timp ce se uita în noaptea înstelată.
După șapte până la opt țigări ,nu numai că emoțiile lui Gu Hai nu erau eliberate, ci devenise și mai profund îngrijorat.
Simțindu-se neajutorat, Gu Hai nu avea altă opțiune decât să o sune pe Jiang Yuan.
„Escadrila lui Yin Zi se află într-un loc de antrenament extrem de izolat și nu a luat destule haine cu el înainte de a pleca. Ar trebui să-i trimiți niște haine”, a explicat calm Gu Hai.
Jiang Yuan a întrebat în grabă: „De unde știi asta? Te-a sunat?”
„Nu a făcut-o pentru că a uitat să-și ia telefonul. Mi-a spus un ofițer din escadrila lui.
„Bine, am înțeles. Îi voi trimite în două zile.”
Gu Hai a insistat: „Trimite-i-le mâine, deoarece vremea ar putea suferi schimbări în zilele următoare. Astfel, nu v fi luat pe nepregătite.”
Jiang Yuan a ezitat un moment înainte de a-l întreba pe Gu Hai: „Cum de nu i le aduci? tu”
„Mi-e teamă că asta va interfera cu pregătirea lui.”
Auzind aceste cuvinte, Jiang Yuan s-a simțit destul de mulțumită. Xiao Hai a crescut mult, chiar știe cum să aibă grijă de oameni.
Odată ce apelul s-a încheiat, Gu Hai a inspirat adânc, a închis ochii și a lăsat inima să se scufunde în abisul întunecat și nesfârșit.
Când Gu Wei Ting s-a întors acasă în acea seară, Jiang Yuan a adus în discuție această problemă.
„Tu chiar glumești cu mine?” spuse Gu Wei Ting cu un ton foarte aspru și dominator. „Faptul că te duci la baza militară să-l vezi când este acolo a fost deja un gest forțat, dar asta ar putea fi trecută cu vederea. Acum că se antrenează într-o locație retrasă, unde nici măcar eu nu pot intra și ieși după bunul plac, vrei să mergi să-l vezi? Ar trebui să încetezi cu această iluzie!”
La început, Jiang Yuan nu a vrut să se certe cu el, deoarece și ea a înțeles că antrenamentul lui Bai Luo Yin era de cea mai mare importanță, dar sănătatea lui a avut prioritate. Prin urmare, după cuvintele dure ale lui Gu Wei Ting referitoare la simpla trimitere a unor haine, ea nu a putut să nu devină furioasă. „Un antrenament izolat nu este o închisoare! De ce nu pot să mă duc să-l văd?”
„Îți spun că acum sunt ca și prizonierii de rang înalt. Singura diferență este misiunea lor și nimic altceva.” Singura diferență sunt misiunile lor și nimic altceva.”
La acele cuvinte, Jiang Yuan a devenit și mai furioasă. „Ce ai spus? Fiul meu este tratat ca prizonier în armată? Dacă aș fi știut asta mai devreme, l-aș fi lăsat să-și schimbe profesia. Chiar m-am gândit că a fi în armată i-ar oferi în cele din urmă putere și autoritate și că zilele lui vor fi mai libere și mai relaxate.”
Cu cât vorbea mai mult, cu atât o durea și mai mult inima. Văzând că ea este gata să izbucnească în plâns, Gu Wei Ting i-a spus repede câteva cuvinte de consolare.
„Nu am trecut prin asta în ultimii ani? Cum ar putea fi atât de dur pe cât crezi? Este doar puțin obositor atunci când sesiunile lor de antrenament sunt implementate. Oricum, ce fel de muncă nu este obositoare? Chiar și gunoierul trebuie să lucreze chiar dacă este ploaie sau vânt. Crezi că citirea ziarului și consumul de ceai vor aduce atât faimă, cât și avere? Unde în lume ar putea exista un lucru atât de minunat?”
Jiang Yuan a spus cu nemulțumire: „Nu-mi pasă. Trebuie să-i aduc fiului meu niște haine orice-ar fi. Am auzit că vremea va suferi schimbări în curând. Nu pot să-l las pur și simplu să răcească, nu?
„Nu este la Beijing, deci cum poate schimbarea vremii să-i creeze dificultăți? În plus, are 27 de ani. Crezi că se va lăsa să înghețe până la moarte?” Gu Wei Ting a rămas nepăsător.
Furia lui Jiang Yuan a crescut: „Fiul tău are și el 27 de ani și poate găti destul de bine. Cum de îi mai trimiți mâncare, ei?
Acea propoziție scurtă, dar puternică, l-a făcut pe Gu Wei Ting să se sufoce.
După un lung moment de tăcere, în cele din urmă a vorbit din nou: „Ce zici de asta? Îl voi chema pe comandantul responsabil de acolo și îl voi pune să-i mai dea lui Yin Zi niște haine, bine?
„Asta nu va merge.” Jiang Yuan și-a mușcat ferm buzele și a rămas neclintită. „Vreau să-i aduc personal. Vă cunosc, pe voi bărbații, prea bine. Gura ta poate fi repede de acord, dar în mai puțin de câteva minute, o vei uita și o vei lăsa să stea în fundul minții tale să putrezească!”
Gu Wei Ting nu voia să cedeze nici în ruptul capului. „În timpul acestui antrenament izolat, nimeni din afara armatei nu are voie să intre. Cel mai bine este să scapi complet de această idee.”
Fața lui Jiang Yuan s-a răcit instantaneu când s-a întors și a început să meargă într-o altă cameră, ignorându-l pe Gu Wei Ting.
Războiul rece a persistat până când au ajuns în pat, cu spatele lui Jiang Yuan îndreptat spre Gu Wei Ting și întregul ei corp emițând o aură rece.
Generalul Gu [1] s-a retras în cele din urmă cu un pas.
[1] General Gu – Înapoi la Cartea 2 – Capitolul 9, Gu Wei Ting a fost menționat ca fiind comandant adjunct regional și că va deveni Lt. General în mai puțin de doi ani, așa că nu știu de ce autorul i-a schimbat rangul sau l-a retrogradat… ar fi mai logic ca în cartea 1, să fi fost general locotenent (3 stele), apoi general (4 stele – cartea 2), deoarece generalul este mai sus.
„Poți să-mi dai hainele. Le voi duce la el mâine.”
Jiang Yuan s-a întors încet pentru a se uita la Gu Wei Ting, „Serios? Nu o să arunci hainele, nu-i așa?
„Sunt atât de nedemn de încredere în ochii tăi?”
După ce a afișat toată ziua o față imobilă, Jiang Yuan i-a dezvăluit în cele din urmă un mic zâmbet. S-a dat jos repede din pat, a scos din dulap hainele pe care le pregătise dinainte, le-a așezat pe noptieră și l-a avertizat în mod repetat pe Gu Wei Ting.
„Să nu pleci mâine și să le uiți!!”
A doua zi dimineața devreme, Gu Hai s-a ascuns în apropierea bazei militare unde se afla vila și a așteptat să iasă Gu Wei Ting.
În jurul orei nouă dimineața, mașina lui Gu Wei Ting a plecat încet.
Gu Hai a condus cu atenție în spatele lui Gu Wei Ting timp de nu mai puțin de patru ore până au ajuns la acea bază militară secretă, asigurându-se că păstrează o distanță de siguranță pentru a nu fi descoperit. De fapt, nu ar trebui considerată o locație secretă, deoarece Gu Hai fusese de fapt aici cu Gu Wei Ting când era mai tânăr – singurul lucru era că nu avea o impresie profundă despre asta. De vreme ce douăzeci de ani trecuseră într-o clipită, nu și-ar fi putut imagina niciodată că baza era încă acolo sau că va fi capabil să recunoască pe oricine locuia acolo în acel moment și invers.
Deși mașina pe care o conducea Gu Hai era un vehicul militar, el a fost totuși interceptat la intrarea principală.
„Vă rugăm să vă legitimați.”
Respectând cerința gardianului, Gu Hai și-a scos actul de identitate și i l-a dat. Ochii gardianului au trecut peste card, apoi i l-a returnat lui Gu Hai.
„Ești fiul generalului Gu?”
Gu Hai dădu din cap.
„Bine, poți intra.”
La început, el s-a gândit că odată ce va intra pe poartă, va putea să-și vadă soția după care tânjise atâtea zile și nopți. Dar, după ce a făcut doar câțiva pași înainte, a fost încă o dată blocat pe neașteptate de un ofițer. „Îmi pare rău, nu puteți merge mai departe pe aici; în față este terenul de antrenament și zona experimentală. Dacă sunteți în căutarea a cuiva, vă rugăm să așteptați în camera de la recepție și vă vom ajuta să transmiteți informațiile.”
Supravegherea restrictivă implementată aici a fost mai severă în comparație cu o bază militară obișnuită. Adăugând faptul că Gu Hai nu făcea parte din armată, era firesc să nu poată intra după bunul plac ca Gu Wei Ting. Cu toate acestea, nu avea de gând să intre. Atâta timp cât ar putea să-l vadă pe Bai Luo Yin și să-i spună câteva cuvinte, Gu Hai ar fi perfect mulțumit.
Așteptarea a durat peste două ore.
Inițial, el așteptase în camera de recepție, dar mai târziu a ieșit afară și a ridicat privirea spre cer. Erau câteva avioane de luptă adunându-se într-o formație perfectă, în timp ce exersau în mod repetat virajele în unghiuri mari.
Chiar dacă Gu Hai nu putea vedea piloții, putea simți vag ce avion de luptă era controlat de Bai Luo Yin.
„Întotdeauna se antrenează așa în fiecare zi.” Un ofițer din spatele lui a vorbit brusc.
Gu Hai nu a spus nimic, în timp ce privirea lui a zăbovit pe un anume avion de luptă tot timpul.
„Îmi place să văd cum trage fumul din spate așa. Este deosebit de frumos.”
Pentru alții, acele manevre erau un fel de performanță, ceva la care se puteau uita cu plăcere. Dar pentru Gu Hai, acele mișcări extrem de dificile proveneau în mod clar dintr-un regim de antrenament extenuant care avea loc zi de zi. Cu cât performanța era mai minunată, cu atât mai epuizantă și mai grea era munca depusă pentru a o realiza și cu atât mai puternică era durerea din inima lui Gu Hai. În ochii celorlalți, acea manevră de rotire continuă la 720 de grade era un fel de truc. Cu toate acestea, doar asta însemna peste zeci de factori de sarcină[2] în ochii lui Gu Hai, zdrobindu-l fără milă.
[2] Factor de sarcină – în aeronautică, factorul de sarcină este definit ca raportul dintre portanța unei aeronave și greutatea acesteia și reprezintă o măsură globală a stresului („încărcăturii”) la care este supusă structura aeronavei:
Văzând că prima etapă a antrenamentului ajunsese la sfârșit, soldatul mesager a putut în sfârșit să-i spună câteva cuvinte lui Bai Luo Yin.
„Comandant de batalion Bai, cineva te caută.”
Bai Luo Yin a băut câteva guri mari de apă și a întrebat: „Cine?”
„Gu Hai.”
Auzind acest nume, Bai Luo Yin aproape s-a înecat cu apa din gură. A aruncat sticla din mână și a răspuns imediat: „Nu vreau să-l văd!”
După aceea, s-a urcat din nou în avionul său de luptă.
Inițial, Bai Luo Yin nu trebuia să participe la a doua etapă a sesiunii de antrenament, dar odată ce a auzit că Gu Hai a venit, brusc nu a mai putut rămâne pe loc. Deși rațiunea lui l-a împiedicat să meargă să-l vadă pe Gu Hai, el nu a putut să se controleze emoțional. Fără altă opțiune, Bai Luo Yin a simțit că nu se poate întoarce decât în carlingă. În acest fel, ar putea folosi misiunea de antrenament foarte solicitantă pentru a atenua acele sentimente insuportabile.
Pe măsură ce cerul s-a întunecat treptat, avionul de luptă al lui Bai Luo Yin a fost singurul rămas în aer, dar Gu Hai tot nu a plecat.
Soldatul mesager a venit din nou: „Comandant de batalion Bai, Gu Hai nu a plecat încă. Ești dispus să te mai gândești dacă vrei să te întâlnești cu el?”
Bai Luo Yin a păstrat o atitudine inflexibilă: ” Dacă am spus că nu vreau să îl văd, înseamnă că nu vreau să îl văd!”
În timp ce asculta pașii care se îndreptau în depărtare, o durere sfâșietoare a năvălit în inima lui Bai Luo Yin.
Nici o clipă mai târziu, pașii s-au întors.
Strângându-și pumnul, Bai Luo Yin a spus furios: „Nu tocmai am spus că nu vreau să-l văd?”
„Nu este Gu Hai, ci generalul Gu. Generalul Gu ar dori să te vadă.”
Bai Luo Yin a privit în gol pentru o vreme înainte de a da în cele din urmă din cap.
***