CAPITOLUL 36

Doar un pește!

Când Gu Hai a lăsat în sfârșit telefonul jos, Bai Luoyin dispăruse din raza privirii lui. S-a ridicat pentru a cerceta zona și, după un moment, a observat o siluetă peste râu. Gu Hai a strigat imediat în direcția persoanei căreia îi aparține silueta.
“De ce te-ai dus atât de departe?”
Bai Luoyin s-a prefăcut că nu-l aude.
“Mi-am închis telefonul deja,” a explicat Gu Hai.
Bai Luoyin era prea leneș ca să se uite măcar la Gu Hai.
“Ia spune, este interesant să pescuiești de unul singur?”
“…”
Bai Luoyin pur și simplu și-a ținut privirea ațintită asupra propriului său plutitor, fără să scoată un singur cuvânt. Dintr-o dată, plutitorul s-a mișcat, iar el a învârtit rapid firul de pescuit. De cârligul de la capătul firului de pescuit atârna un crap cu o lungime în jur de zece centimetri.
Era o găleată lângă Bai Luoyin, în care a aruncat peștele și apoi a continuat să arunce undița înapoi în apă.
În jumătatea de oră în care Gu Hai nu l-a deranjat, Bai Luoyin reușise să prindă patru-cinci pești. La început a avut o expresie calmă, dar în cele din urmă a zâmbit puțin. El a aruncat o privire spre partea unde stătea Gu Hai și a observat că în găleata lui era doar apă. Înăuntrul ei nu se vedea nici măcar un crevete mic. Nu a fost nici un reacție din partea lui Gu Hai când s-a uitat la el.
Odată ce Gu Hai și-a pus undița pe pământ, s-a îndreptat încet spre Bai Luoyin, care era complet concentrat pe plutitorul său. Plutitorul a urcat și a coborât de câteva ori și a ajuns la concluzia că un pește mare trebuie să fi înghițit momeala.
Gu Hai ajunsese deja pe partea lui Bai Luoyin, dar Bai Luoyin clar nu l-a observat. S-a uitat în jos, în găleată, la toți peștii care orbecăiau înăuntru, apoi și-a întins mâna către Bai Luoyin, care era încă absorbit de plutitor. Cu toate acestea, Bai Luoyin și-a ridicat brusc undița într-o manieră aprigă și a rulat înăuntru firul de pescuit. Era un pește foarte mare la capătul firului și părea să cântărească în jur de trei până la patru kilograme.
După ce a văzut dimensiunea peștelui, Gu Hai a lovit umărul lui Bai Luoyin într-un mod prietenos: “Ești cu adevărat priceput! Ai prins o mulțime de pești.”
Mișcarea bruscă a lui Gu Hai l-a șocat pe Bai Luoyin, care a fost intens concentrat, ceea ce l-a făcut să se cutremure puțin și din această cauză undița sa a căzut brusc pe iarbă. Luând neliniştit undiţa, Bai Luoyin a observat că peştele, împreună cu momeala, nu mai era acolo.
Ne putem imagina clar expresia de pe fața lui Bai Luoyin.
“Nu mai pescuiesc.”
Bai Luoyin și-a strâns undița, a apucat găleata și s-a ridicat în picioare cu intenția de a pleca. Tocmai când era pe cale să facă un pas înainte, Gu Hai îi blocase deja calea.
“Te-am enervat?”
“Doar nu mai vreau să pescuiesc. Este plictisitor.”
Împingându-l pe Gu Hai cu un braț din calea lui, Bai Luoyin a reușit să facă doi pași. Dar înainte de a putea merge mai departe, a auzit un plescăit de apă în spatele lui.
Mintea lui Bai Luoyin s-a blocat, o expresie oarecum confuză i se citea pe față, nu am folosit prea multă putere, nu? Cum a căzut în râu ?
Gu Hai clar nu era un expert în pescuit, dar era capabil să prindă un pește cu mâinile goale. Încă de la vârsta de zece ani, el participase la antrenamentul de supraviețuire al armatei. De atunci, învățase să prindă pește fără niciun echipament. Atâta timp cât ar putea vedea peștele, indiferent de dimensiunea lui, acesta nu ar putea scăpa din strânsoarea lui.
Fixându-și cu atenție privirea asupra peștelui care înota în jurul picioarelor lui, a așteptat în liniște o vreme înainte de a se muta în alt loc și apoi a continuat să aștepte încă o dată cu răbdare. Gu Hai bâjbâia în așa fel încât a ajuns rapid la mijlocul râului, unde nivelul apei era chiar sub gâtul lui.
“Vino aici!” a strigat Bai Luoyin. “Nu fi ridicol! Apa este chiar foarte rece!”
Văzând potențiala țintă, Gu Hai și-a folosit ambele mâini pentru a apuca rapid peștele într-o strângere fermă. În timp ce făcea asta, a simțit un fior alunecos, rece ca gheața, de-a lungul degetelor sale, care s-a extins pe tot corpul.
În sfârșit te-am prins, se gândi el mândru.
Înotând înainte, Gu Hai a ajuns în locul în care apa era mai puțin adâncă și și-a întins mai mult mâinile pentru a-i arăta lui Bai Luoyin peștele pe care îl prinsese: „Ăsta este?”
În acel moment Bai Luoyin a realizat că Gu Hai intrase în apă doar ca să prindă peștele pe care îl pierduse el mai devreme.
“Da, el este.”
Bai Luoyin a zâmbit fără să încerce măcar să ascundă asta în timp ce se uita la peștele din mâinile lui Gu Hai. Soarele de toamnă care strălucea pe chipul lui Bai Luoyin i-a luminat trăsăturile fermecătoare. Părea cu adevărat mulțumit și lipsit de griji. Gu Hai nu putea decât să-l privească cu admirație tăcută. În acel moment trecător, inima lui și-a pierdut brusc echilibrul și a sărit o bătaie.
Zâmbetul de pe buzele lui Bai Luoyin a dispărut brusc.
“Tu… ai crampe la picioare?”
Gu Hai a realizat că picioarele lui erau încă în apa.
Odată întors la mal, amândoi au cărat gălețile pline cu pește în timp ce mergeau acasă unul lângă altul. Când Gu Hai l-a văzut că Bai Luoyin bine-dispus, nu s-a putut abține să nu-și lovească fruntea.
“Ai fost într-o dispoziție atât de proastă doar din cauza unui pește. Dacă nu aș fi prins acel pește pentru tine, probabil că nu te-ai fi uitat la mine data viitoare când ne-am fi întâlnit.”
Rostind acele cuvinte cu un zâmbet larg pictat pe buzele, pe jumătate serios și pe jumătate în glumă, Gu Hai însuși nu a înțeles de ce a intrat în apă fără să se gândească. La fel ca în noaptea anterioară, în timp ce stătuse pe pat gândindu-se la asta incontinuu, el încă nu putea înțelege de ce acceptase să meargă la pescuit cu Bai Luoyin.
Bai Luoyin a răspuns zâmbind: “Nu a fost așa. Din moment ce am venit aici să pescuim, m-am gândit că ar trebui să o facem din toată inima. Ce rost mai are dacă stai mereu pe telefon?”
Făcând un pas pentru a se apăra, Gu Hai a replicat, “Nu mi-am oprit telefonul după asta?”
Bai Luoyin nu a răspuns și nici expresia feței nu i-a dezvăluit emoțiile.
Gu Hai a vrut să-și arate sinceritatea, așa că a băgat mâna în buzunar, și-a scos telefonul și l-a fluturat în fața lui Bai Luoyin.
“Vezi? Nu este oprit?”
În timp ce Gu Hai flutura telefonul în fața lui, Bai Luoyin a văzut nenumărate picături de apă picurând din el și, destul de curând, a observat și Gu Hai asta. Apoi și-a amintit ceva: uitase complet să-și scoată telefonul din buzunar înainte de a coborî în râu.