CAPITOLUL 38

Nici măcar tu nu poți să-l stăpânești?

Înainte de a începe să mănânce, Bai Hanqi se uitase încontinuu la fața lui Bai Luoyin. A simțit un mare regret când a observat expresia îmbufnată a fiului său și sprâncenele încruntate. Spune, te rog, de ce am fost de acord imediat? De ce nu am rostit cuvinte jignitoare pentru a-l respinge pe Gu Hai? Ce e făcut, e făcut. Doar de dragul fericirii temporare, Bai Hanqi și-a înfuriat prețiosul fiu.
“Ce zici de asta, îi voi spune bunicului și bunicii tale să mănânce în casă. Apoi, noi trei vom ieși afară și vom mânca.”
Expresia lui Bai Luoyin a devenit și mai urâtă în timp ce se frământa: „Tată, cum pot să-mi las bunicul și bunica să mănânce singuri? Poate bunicul să aleagă singur oasele din pește? Chiar dacă aș fi vrut să alung pe cineva, nu mi-aș putea alunga propria familie. Lăsă-l pe Gu Hai să-și aducă propriile boluri și bețișoare pentru a mâncat în curte. Cine l-a rugat să insiste să rămână aici?”
“El este oaspetele nostru, cum poți fi așa?”
În loc să răspundă, Bai Luoyin s-a întors să apuce un castron. După aceea, nu i-a mai acordat atenție lui Bai Hanqi.
Bai Hanqi a oftat puternic, apoi s-a îndreptat spre camera bunicii Bai și a bunicului Bai. Intrând în cameră, a anunțat ambii bătrâni despre un oaspete care venea să ia cina cu ei. El a avertizat-o în special pe bunica Bai să nu vorbească, în timp ce i-a spus bunicului Bai să mănânce mai încet și mai atent pentru a evita să se înece.
Familia lor de patru persoane plus Gu Hai însuși erau cinci persoane în total. Toți erau înghesuiți strâns la o masă mică pătrată.
În acea noapte, felurile de mâncare de pe masă au fost deosebit de numeroase. Pe lângă peștele aburit gătit de mătușa Zou, Bai Hanqi însuși mai gătise încă două feluri de mâncare. Deși preparatele sale nu păreau deosebit de delicioase, mirosul nu era chiar atât de rău.
Chiar și așa, în ciuda mâncărurilor apetisante, aceasta era cea mai tăcută masă a familiei lor.
Bunicii Bai îi plăcea foarte mult să vorbească. Dar pentru că fiul ei îi interzisese să vorbească, ea n-a îndrăznit să rostească nici măcar un cuvânt. Neputând să vorbească, n-a putut decât să-și mijească ochii, în timp ce privea ici și colo cu o față plină de precauție. Cu toate acestea, privind expresia ei veselă, se putea vedea clar că îi plăcea cu adevărat acest prieten special al nepotului ei. Nu avea voie să vorbească, dar cel puțin putea să-i servească mai multă mâncare. Astfel, bunica Bai a luat cu dezinvoltură niște legume și le-a pus în farfuria lui Gu Hai. Ea îi zâmbi apoi, cu ochii strălucind de veselie.
Lui Gu Hai i-a plăcut bunica Bai. Propria lui bunica murise când el avea doar șase ani. Singura amintire pe care o avea despre ea era felul în care își pieptăna părul până devenea strălucitor. Gu Hai a presupus că, chiar dacă bunica lui ar fi fost încă în viață, ea nu ar fi la fel de bună și afectuoasă ca bunica Bai. Prin urmare, pentru a arăta un oarecare respect, Gu Hai a luat o bucată de pește și i-a dat-o bunicii Bai.
“Bunica, te rog să mănânci. Mă pot servi singur cu mâncare.”
Bunica Bai dădu din cap ferm. Ea a vrut să-și exprime recunoștința, dar, din moment ce nu putea vorbi, n-a putut decât să spună jalnic ‘oh’ de două ori.
Expresia lui Gu Hai s-a schimbat. După un moment de gândire, a decis să întrebe persoana de lângă el. Profitând de decalajul dintre conversația lui Bai Hanqi și a bunicii Bai, el i-a vorbit lui Bai Luoyin cu voce joasă. “Bunica ta este… mută?”
Teribil de exasperat de întrebarea nepoliticosă a lui Gu Hai, Bai Luoyin a fost pe punctul de a arunca toată mâncarea din bolul său în capul lui Gu Hai.
“Bunica ta este cea mută.”
“Bunica mea a murit de mult.”
Bai Luoyin era în mijlocul alesului oaselor dintr-o bucată de pește din bolul său când l-a observat pe bunicul Bai privindu-l cu invidie. Nu s-a putut abține să nu-l ignore mai întâi pe Gu Hai, să ridice peștele, apoi să i-l dea bunicului Bai. De fapt, bunicul Bai putea să-și curețe singur peștele. Totuși, a făcut-o mereu prost, așa că, cel mai probabil, ar ajunge să se sufoce după ce ar fi mâncat pește. Limba bunicului Bai nu era agilă și avea nevoie de un efort mare pentru a înghiți mâncarea. Dacă s-ar sufoca cu siguranță ar tuși toată mâncarea din gură. Era îngrijorat că l-ar putea face pe oaspete să se simtă incomod, așa că bunicul Bai a mâncat foarte atent.
Când Gu Hai a văzut că Bai Luoyin însuși nu a mâncat mult și a continuat să-și servească bunicii, inima lui a fost oarecum mișcată. El a luat o bucată de pește, a pus-o în propriul castron și a scos osul de pește exact așa cum făcuse Bai Luoyin pentru bunicul său. Apoi, a pus peștele în castronul lui Bai Luoyin. Este prima dată când Gu Hai a făcut așa ceva. El a spus odată că, dacă există o femeie care îl poate face să culeagă, din proprie initiativă, oasele dintr-un pește, atunci femeia era cu siguranță cea mai bună candidată pentru a-i fi soție. Este păcat că prima dată când a făcut asta a fost de fapt pentru un tip.
Bai Luoyin tocmai terminase de așezat peștele în castronul bunicului său când și-a dat seama că mai era o bucată de pește în interiorul propriului castron.
Deși Gu Hai nu a rostit niciun cuvânt, Bai Luoyin a știut imediat cine i l-a dat.
Până atunci, pe toată durata mesei, Bai Luoyin simțise disconfort și inima neliniștită. Dar imediat după gestul atent al lui Gu Hai, starea lui în sfârșit s-a îmbunătățit puțin.
Gu Hai a aruncat ocazional priviri curioase lui Bai Luoyin.
După ce Bai Luoyin a mâncat două linguri, și-a încruntat sprâncenele înainte de a se întoarce spre Gu Hai.
“Sunt încă multe oase în acest pește. Nu ai eliminat totul.”
La naiba… a blestemat Gu Hai, ești într-un trup de țăran sărac și totuși vrei o viață de tânăr stăpân bogat! Ce ți-am datorat eu, Gu Hai, în viața mea anterioară? Cum am reușit să întâlnesc o persoană atât de nerecunoscătoare ca tine? Ori de câte ori fac ceva obositor, de ce se dovedește întotdeauna a fi inutil în ochii tăi?
Bai Luoyin nu s-a putut abține să nu se simtă fericit și amuzat. Desigur, știa la ce se gândea Gu Hai.
Cina liniștită s-a încheiat rapid. Totul a fost liniștit până când bunicul Bai a tușit.
Culoarea feței lui Bai Hanqi s-a schimbat rapid. Era pe cale să pună mâna pe spatele bunicului Bai pentru a-l sprijini. Cu toate acestea, era deja prea târziu. De îndată ce bunicul Bai a tușit, cu siguranță se va sufoca. A tușit orezul și peștele, toată mâncarea era împrăștiată în jurul castronului. Toată mâncarea delicioasă de pe masă a fost complet distrusă.
Expresia lui Bai Hanqi era încordată, cu o privire îngrijorată, dar mustrătoare.
“Nu ți-am spus să mănânci încet?”
Acum, Gu Hai a înțeles motivul pentru care Bai Luoyin i-a interzis categoric să mănânce în casa lui.
Înainte de acest incident, Bai Luoyin era în mod constant plin de anxietate. Dar acum că s-a întâmplat, starea lui de spirit a devenit în schimb calmă și liniştită. S-a ridicat calm, a apucat niște șervețele și a șters încet resturile de mâncare din jurul gurii bunicului Bai. În acest timp, el nu a aruncat nici măcar o singură privire către Gu Hai. Nu voia să vadă genul de priviri ciudate pe care străinii le-au aruncat rudelor sale. Deși Gu Hai terminase deja de mâncat, Bai Luoyin încă nu i-a putut explica.
Bai Luoyin a continuat să ștergă gulerul și partea din față a halatului bunicului Bai până când au fost curate. Tocmai când era pe cale să ia un castron nou de orez, văzut o mână întinzându-se spre ei.
“Lasă-l pe bunicul tău să bea mai întâi o gură de apă.”
Gu Hai ținea un pahar cu apă în mână.
Bai Luoyin nu a spus nimic. A luat pur și simplu paharul și i l-a dat bunicului Bai.
Mai târziu, Gu Hai a început să vorbească cu Bai Hanqi și cei doi bunici din proprie inițiativă. În timp ce bunica Bai le asculta conversația, s-a simțit atât de fericită încât ambii obraji i-au fost înroșiți de emoție. Ea devenea din ce în ce mai bucuroasă pe măsură ce îi privea vorbind. Chiar voia să spună ceva! S-a simțit îngrozitor de restricționată, în măsura în care nu poate spune nici măcar un cuvânt “bun”!
“Nepotul tău este uimitor. Nimeni din clasa noastră nu este suficient de curajos pentru a-l provoca.”
Gu Hai părea că se joacă cu un copil în timp ce i-a dat bunicii Bai degetul mare.
Ochii bunicii Bai s-au mărit brusc când se uita la Gu Hai cu uimire.
“Nici măcar tu nu poți să-l stăpânești?”
“Eh…”
Când bunica Bai și-a dat seama în sfârșit că tocmai vorbise, a fost imediat tulburată. Cu ambele mâini și-au acoperit propria gură și nu a îndrăznit să-l privească pe Bai Hanqi în ochi.
Contrar așteptărilor, Gu Hai a fost de fapt amuzat de comportamentul adorabil al bunicii Bai.
“Da, eu pot să-l stăpânesc.”