My Way este un film epic de război regizat de Kang Je-gyu, cunoscut pentru ambiția sa vizuală și pentru povești care leagă destinul individual de marile rupturi ale istoriei. Filmul îi are în rolurile principale pe Jang Dong-gun și Joe Odagiri. A fost lansat in decembrie 2011.
Povestea pornește din Coreea ocupată de Japonia, unde doi tineri alergători de maraton, Kim Jun-shik și Tatsuo Hasegawa, se întâlnesc ca rivali. Competiția sportivă se transformă treptat într-o relație de ostilitate profundă, alimentată de diferențe sociale, naționale și de contextul politic al vremii. Odată cu izbucnirea războiului, rivalitatea lor este înghițită de mecanismul brutal al istoriei.
Filmul urmărește un parcurs rar întâlnit: personajele sunt forțate să lupte, pe rând, sub trei steaguri diferite, japonez, sovietic și german, fără a avea vreodată control real asupra propriei vieți. De la Asia de Est până în Europa, „My Way” arată cum individul este zdrobit și remodelat de război, indiferent de loialitate sau identitate.
Vizual, filmul este amplu și dur, cu scene de luptă realiste și o atenție constantă pentru detaliul istoric. Dar miza nu este spectacolul, ci transformarea relației dintre cei doi protagoniști. Ura inițială se erodează încet, lăsând loc unei legături nespuse, bazate pe supraviețuire, memorie și suferință comună.
„My Way” nu este un film despre eroism clasic. Este un film despre destin, pierderea identității și drumul forțat prin lume, în care „calea” fiecăruia nu este aleasă, ci impusă de istorie. Tocmai de aceea, sensul titlului capătă o ironie amară: drumul nu le aparține, dar trebuie parcurs până la capăt.
Un film impresionant, o superproducție cu mulți figuranți și distribuție internațională, o capodoperă care amintește de „A 25-a oră”, cu Anthony Quinn. Dar scenele de război, cu mult sânge și mutilări, precum și cele din lagărul de concentrare sovietic nu sunt pentru inimi sensibile, atât de dure sunt. Greu, greu, greu de văzut!
Filmarea din mână sau cu steady-cam amplifică dinamismul acțiunii și starea de insecuritate ducând tensiunea la paroxism. Eroii pornesc în poveste în Extremul Orient, mai precis, în Coreea, iar destinul îi poartă de-a lungul întregului continent eurasiatic, prin Mongolia, Rusia lui Stalin, Germania lui Hitler și finalmente în Franța, la momentul debarcării aliaților pe Coasta Normandiei. Extrem de multe răniri și situații limită, în care amândoi sunt mereu pe cale să-și piardă viața. E copleșitor să vezi ce capacitate are un om de a-și reveni din cea mai gravă stare posibilă, de a se însănătoși și de a o lua apoi de la capăt!
Războiul e absurd, urât, oribil, iar cei implicați în el sunt doar niște simple marionete: carne de tun! Vedem întruchiparea acestei expresii când soldații sunt mânați cu forța în focul luptei și împușcați de către ofițerii superiori, dacă refuză să lupte sau îndrăznesc să se retragă din fața inamicului superior numeric.
Să ne dorim să fie pace, între oameni bună voire. E cea mai puternică concluzie rămasă în minte, după terminarea filmului, pe o secvență de final tare frumoasă dar totodată tristă.