CAPITOLUL 3

Ce naiba se întâmplă!

Haideți să devenim frați!

 

Unchiul lui Yang Meng a trimis patru băieți la Bai Luoyin; ei erau Ma Tu, Lala Man, San Zhazi și Si Lingdang.[1] Doar după poreclele lor, se putea spune că nu erau o gașcă de băieți prea inteligenți, și chiar dacă ar fi avut ceva creier, ce oameni sănătoși la cap ar fi făcut așa ceva?!

În timp ce Ma Tu privea în gol la luxosul hotel de cinci stele din fața lui, nu s-a putut abține să nu scuipe în mâini. Apoi, și-a împreunat ambele mâini și a frecat până când saliva s-a acutizat, spunând în acest timp o expresie extrem de emoționată.

„Astăzi, voi plânge până îmi voi pierde vocea.”

San Zhazi era confuz: „Plânsul costă 300 de yuani[2], dar puștiul acela ne-a dat fiecăruia dintre noi doar 200 de yuani. Dacă plângi până îți pierzi vocea, nu suntem noi cei care pierdem?”.

„Luați-o ca și cum i-aș fi dat acei 100 de yuani”.

„…”

Lala Man s-a ghemuit la baza unui zid și s-a uitat la Ma Tu. „De ce?”

„Cine i-a spus să facă nunta într-un loc atât de scump!”

Si Lingdang a stat pe margine fără să spună nimic. În timp ce privea mașinile luxoase trecând una câte una prin fața lui, devenea din ce în ce mai nesigur.

„Lingdang, ce faci?”

„Tocmai am observat că toate vehiculele parcate aici aparțin armatei. Mirele cu siguranță nu este oricine!”

„Nu mai spune! Credeți că persoana care organizează o nunta aici are aceeași poziție morală ca și noi?”

„Nu, nu e vorba de asta… ceea ce am vrut să spun este că nu trebuie să ne aruncam prostește în acest loc. Dacă intrăm prin efracție, s-ar putea să ajungem la închisoare si sa primim între trei și cinci ani…”

„Mai lasă-mă cu cicăleala ta. Nu ești o rușine pentru noi? În plus, după ce se termină treaba asta, mai luam încă 1000 de yuani. Nu-i vrei?”

Si Lingdang a devenit apatic în timp ce se uita la agenții de securitate și a rămas tăcut.

„Văd pe cineva intrând. Hai să intrăm și noi. Scoateți invitația și faceți totul conform planului. Odată intrați, nu vă faceți de râs.”

„Statii!” Si Lingdang s-a oprit brusc.

Răbdarea lui San Zhazi e la limita: „Poți să fii un pic mai deștept? Dacă nu vrei banii, dă-i încoace”.

„Eu… cred că am văzut reporteri”.

Ceilalți trei au văzut privirea lui  Si Lingdang.

„Dacă din întâmplare încearcă și ei să intre pentru a face o transmisiune în direct a ceremoniei de nuntă, atunci cei care vor fi pe prima pagina a Beijing Evening News’ de astăzi vom fi cu siguranță noi. Nu mai vreau acești bani. Dacă voi vreți să o faceți, dați-i drumul”.

Si Lingdang s-a întors furios cu intenția de a pleca.

„Întoarce-te!” a țipat Ma Tu.

Văzând că Ma Tu era plin de furie, San Zhazi i-a luat pe el și pe Si Lingdang și le-a spus. „Nu vă mai certați, nu sunt doar reporteri? Nu ar fi mai bine dacă am merge cu toții acolo și i-am captura pe cei doi? Noi suntem patru și ei sunt doar doi”.

„Exact!” Curajul lui Lala Man a crescut de o sută de ori. „Putem să le furăm și echipamentul! Pare să valoreze și el o grămadă de bani!”

„În regulă! Am putea la fel de bine să facem asta!” Ma Tu s-a alăturat și el. „N-o să mai plângem. Oricum am primi doar 1000 de yuani după ce am plânge. Putem fura echipamentul reporterilor si il putem vinde. Cu siguranță se va vinde cu mai mult de 5000 de yuani. După aceea, putem să-i dăm banii înapoi nepotului șefului și să-i spunem că nu am vrut să facem asta pentru că era prea riscant.”

„Până la urmă, dage[3] este cel mai deștept. Ha, ha, ha, ha…”

Drept urmare, cei patru s-au apropiat pe furiș de cei doi reporteri.

Cei doi „reporteri” au fost angajați temporar de Gu Hai, pe care a trebuit să-i învețe cum să folosească echipamentul pentru a filma la nunta. Asta pentru că oricine cu un pic de minte știa mai bine decât să vină aici și să riște. În consecință, cei doi au zăbovit la intrarea din față a hotelului fără a avea curajul să intre, deși aveau  invitația.

Ma Tu a așteptat ocazia perfectă și le-a făcut semn cu mâna celor trei prieteni din spatele lui. „Veniți mai aproape. Să ne prefacem mai întâi că ne împrietenim cu ei, apoi să-i ademenim într-un loc izolat. Apoi, putem ataca”.

Cei trei au dat din cap și l-au urmat pe Ma Tu cu nonșalanță.

„Reporterul” care purta aparatul de fotografiat tocmai își făcuse curaj să se îndrepte spre intrare, când deodată a văzut patru persoane cu aspect de hoți îndreptându-se spre el.

„Hei, amice! Hai să vorbim acolo!”.

„Ahhhh!!!”

Cei doi falși reporteri au început să țipe și au fugit spre o strada din spatele hotelului fără să se consulte unul cu celălalt, iar cei patru bărbați îi urmăreau fără încetare. Uitându-se la atitudinea lor, falșii reporteri au crezut că sunt urmăriți de patru polițiști civili. Au lasat repede echipamentul, au făcut semn la taxi și au fugit.

„Ce naiba se întâmplă?” Si Lingdang s-a uitat la aparatul foto cu o sprânceană ridicată în semn de șoc.

San Zhazi a gâfâit puternic: „De unde să știu eu?”.

La Man s-a scărpinat în cap: „Echipamentul ăsta a fost furat?”.

„Cui îi pasă!” Ma Tu a pus pur și simplu echipamentul pe umăr fără ezitare: „Să mergem. Trebuie să găsim un loc unde să il vindem. Cu banii luati pe el, nu trebuie să mai lucrăm luna aceasta.”

„Sfinte Sisoe! Planul nostru chiar a funcționat!”

„Ha, ha, ha, ha…”

[1] Ma Tu – chelios, Lala Man – ticălos, San(3) Zhazi – scursură, Si(4) Lingdang – clopoțel

[2] 200元 – 29,30 dolari, 300元 – 44 dolari, 1000元 – 146 dolari (7元 = 1 dolar) Tarif septembrie 2018

[3] Dage – fratele cel mare/fratele cel mare/șeful de bandă

Post Views: 50